Sistemul Magazinuldecase.ro, piratat în folosul agenţiilor imobiliare

BUCURESTI - 16 mai 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Sistemul MagazinulDeCase, singurul serviciu care oferă intermediere imobiliară fără a percepe comision, este folosit ilegal pentru crearea unor baze de date în folosul agenţiilor imobiliare. Reprezentanţii MagazinulDeCase.ro consideră că folosirea fără acordul lor a bazei de date cu anunţuri de vânzare a imobilelor este încă o dovadă a lipsei de profesionalism şi de etică în domeniul imobiliar.

MagazinulDeCase.ro este un sistem creat în folosul exclusiv al beneficarului. Prin publicarea imobilelor prin serviciul MagazinulDeCase se doreşte excluderea agenţiilor imobilare din aceste tranzacţii.
“MagazinulDeCase.ro a dovedit inutilitatea agenţiilor imobiliare de cartier. În loc să se gândească la reducerea comisioanelor sau îmbunătăţirea calităţii serviciilor, unii agenţi se gândesc mai degrabă să utilizeze informaţii din sistemul nostru”, a declarat Matei Maloş, General Manager.

Unul dintre programele care utilizează fără acordul MagazinulDeCase.ro informaţiile de pe acest site este Argus Real Estate DataBase. Acesta se doreşte a fi un program destinat exclusiv agenţiilor imobiliare şi care preia anunturile date de particulari în presă, excluzând numerele de telefon ale agenţiilor imobiliare. Programul Argus este ulterior folosit de agenţiile imobiliare de cartier care preiau informaţiile despre oferta din piaţă.

Coordonatorii proiectului MagazinulDeCase.ro au sesizat folosirea nepermisă a informaţiilor de pe site prin postarea unui anunţ- test care nu a aparut decât pe site. Anunţul a fost preluat de Argus Real Estate DataBase şi distribuit agenţiilor imobiliare.

“Dezinformarea, oportunismul şi lipsa respectului faţă de client sunt principalii noştri adversari. Vom lua măsurile legale necesare stopării acestor încercări de a folosi sistemul MagazinulDeCase.ro în alt scop decât acela de vânzare fără intermediar al imobilelor“, a mai precizat Maloş.

Despre BiG PR

Despre MagazinulDeCase
MagazinulDeCase nu este agenţie imobiliară. MagazinulDeCase este primul sistem For Sale By Owner (FSBO) din România care prezintă oferta reală de piaţa imobiliară. Pentru fiecare proprietate sunt oferite inclusiv datele de contact ale proprietarului, astfel încât acesta poate fi contactat direct. Toate acestea fac posibil ca intreaga tranzacţie imobiliară să decurgă firesc, fără intermediari . Fără comision şi fără bătaie de cap.

------ -------------------------- ------------------------------ --------------- ------------
Andrei CHIRICA
andrei.chirica@bigpr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/big-pr/sistemul-magazinuldecase-ro-piratat-in-folosul-agentiilor-imobiliare