AmCham Romania lanseaza un nou document de pozitie privind sectoarele energie si mediu

BUCURESTI - 3 iunie 2010

Comunicat tip General in Afaceri

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) anunţă lansarea unui nou document de poziţie ce vizează sectoarele energie şi mediu, document elaborat de grupul de lucru dedicat din cadrul AmCham Romania.


Documentul de poziţie transmis autorităţilor centrale responsabile detaliază potenţiale iniţiative guvernamentale în ambele sectoare, pe termen scurt şi mediu, care vor fi sprijinite de membrii AmCham Romania.

“Odată cu propunerea acestei strategii, dorim să evidenţiem urgenţa iniţierii unor măsuri coerente, adoptarea celor mai bune practici în domeniu, importanţa consensului politic şi consecvenţa factorilor de decizie în implementarea politicilor energetice şi de mediu. Demersurile viitoare în aceste sectoare nu trebuie să fie izolate, ci dimpotrivă, trebuie să vizeze abordarea integrată a triadei competitivitate – schimbări climatice – securitate energetică” a declarat preşedintele grupului de lucru pentru energie şi mediu din cadrul AmCham Romania, domnul Cristian Colţeanu.

În opinia AmCham Romania, criza financiară nu ar trebui să determine întârzierea sau reducerea reglementărilor privind dezvoltarea pieţei de energie, micşorarea emisiilor poluante şi creşterea gradului de utilizare a resurselor regenerabile; cadrul european de reglementare şi legislaţia naţională ar trebui să permită stimulente şi să ofere companiilor siguranţa că nu vor fi forţate să îşi reducă activitatea, numărul de angajaţi sau relocarea operaţiunilor în alte zone ale UE.

Documentul AmCham Romania subliniază că aşteptatele creşteri ale preţurilor la energie, restricţiile privind emisiile de carbon, precum şi competiţia strânsă pentru resurse şi pieţe pot atrage riscuri, dar reprezintă în acelaşi timp oportunităţi de care România trebuie să beneficieze pentru a îşi asigura un avantaj competitiv puternic în regiune. Noile tehnologii verzi pot stimula dezvoltarea economică, prin crearea de locuri de muncă şi servicii noi. AmCham Romania poate sprijini astfel de demersuri prin oferirea accesului la expertiză care să abordeze principalele provocări în domeniul energetic în contextul pieţei energetice regionale şi pentru realizarea politicii europene de eficienţă energetică, în vederea asigurării unui sector energetic sustenabil, competitiv şi sigur pentru România.

AmCham Romania susţine următoarele măsuri:
Un cadru legislativ consolidat şi funcţional, o politică energetică stabilă şi coerentă, bazată pe un mix de resurse energetice şi tehnologii noi care să asigure siguranţa energetică şi existenţa unei infrastructuri energetice strategice
Producerea de energie din surse regenerabile:
Transpunerea şi implementarea Directivei 2009/28/EC privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile care include pregătirea şi transmiterea la Comisia Europeană a Planului naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile până la 30 iunie 2010
Clarificarea legislaţiei care reglementează producerea energiei din surse regenerabile în România, inclusiv clarificarea necesarului de energie electrică din surse regenerabile conform legii 220/2008 şi emiterea normelor de implementare a acestei legi, precum şi a reglementărilor privind conectarea la reţea a noilor capacităţi pe bază de regenerabile
Schema de bonus pentru cogenerarea de înaltă eficienţă
Implementarea unei politici coerente de eficienţă energetică pe tot lanţul energetic, de la producere la transport, distribuţie şi terminând cu consumatorul final
Asigurarea unei eficienţe energetice sporite în clădiri prin implementarea Directivei privind performanţa energetică a clădirilor, recent revizuită şi, în consecinţă, aducerea la zi în mod corespunzător a legii 372/2005 Implementarea de politici şi măsuri de reducere a schimbărilor climatice
Transpunerea şi implementarea Directivei 2009/29/EC ce amendează Directiva 2003/87/EC pentru îmbunătăţirea şi extinderea schemei CE de comerţ cu emisii de gaze cu efect de seră; AmCham Romania sprijină eventualele iniţiative ale Guvernului care să prevină relocarea industriilor datorită creşterii potenţiale a preţului energiei prin implementarea acestei Directive
Cu privire la Directiva cadru privind deşeurile, care trebuie să fie transpusă până în decembrie 2010, AmCham Romania susţine promovarea unei abordări realiste la nivel naţional a acelor aspecte pentru care decizia este lăsată la îndemâna Statelor Membre UE, ca de exemplu ierarhia deşeurilor, recuperare - depozitare, produse secundare, planuri de management al deşeurilor etc.
Pentru siturile contaminate istoric, definitivarea cadrului legislativ reglementat de HG 1408/2007 pentru detalierea procedurii de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului
Adoptarea de norme de calitate pentru apele reziduale, specifice pentru fiecare sector industrial, norme care să fie dezvoltate în consultare cu industriile
Realizarea unei comunicări transparente între autorităţi privind revizuirea Directivei IPPC prin introducerea noii Directive privind emisiile industriale care combină şi revizuieşte mai multe Directive şi care trebuie să fie aprobată până în decembrie 2010, astfel încât să nu se restricţioneze dezvoltarea industrială şi economică.

Grupul de lucru dedicat domeniilor energie şi mediu reuneşte experţi provenind din companii mari producătoare şi distribuitoare de energie electrică, producători de echipamente energetice, companii de consultanţă, firme de avocatură specializate pe cele două domenii. În cadrul AmCham Romania sunt constituite de asemenea grupuri de lucru ce vizează domenii precum fiscalitatea, sistemul de sănătate, concurenţa, ajutorul de stat, achiziţiile publice şi fondurile structurale, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, piaţa muncii, resurse umane şi educaţie, infrastructură şi turism, guvernanţă corporatistă.

Prin intermediul grupurilor de lucru AmCham Romania elaborează şi înaintează autorităţilor recomandări de îmbunătăţire a legislaţiei, şi propune soluţii pentru dezvoltarea acestor sectoare, punând la dispoziţia autorităţilor expertiza membrilor AmCham acumulată în mediul de afaceri local şi internaţional.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-americana-in-romania-amcham-romania/amcham-romania-lanseaza-un-nou-document-de-pozitie-privind-sectoarele-energie-si-mediu