Investiţiile turceşti în România depăşesc 1 miliard USD

BUCURESTI - 19 martie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Este momentul ca oamenii de afaceri români şi turci să-şi unească forţele şi resursele pentru a participa la realizarea marilor proiecte de infrastructură pe Dunăre, contribuind astfel la descongestionarea traficului de mărfuri pe căile rutiere, în favoarea transportului naval, mai ieftin şi mai puţin poluant, pe apele şi canalele interioare europene, conform programului de reducere a efectului de seră al Uniunii Europene.

Aceasta este una dintre propunerile lansate de dipl. ec. Ştefan D. Popa, preşedinte director general al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) în dialogul purtat la sediul organizaţiei cu reprezentanţii conducerii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD), respectiv cu preşedintele Ismet Ismail Bayindir, vice-preşedintele Halit Ozturkmen şi secretarul general Guven Gungor. La această întrevedere a particpat Dan Ifrim, director general adjunct al CCIB.

„Este nevoie să găsim împreună soluţii alternative, având în vedere politica de perspectivă în dezvoltarea raporturilor economice bilaterale“, a spus Ştefan D. Popa, menţionând în acest context posibilitatea atragerii de capital, forţă de muncă şi expertiza companiilor turceşti puternice din domeniul construcţiilor, la realizarea complexului hidrotehnic din zona Turnu-Măgurele–Nicopole. Proiectul va avea efecte benefice asupra navigaţiei, producţiei de energie, protecţiei mediului, irigaţiilor pentru agricultură, ca şi asupra dezvoltării turismului şi comunicaţiilor între ţările situate la sudul Dunării şi cele din nordul fluviului, prin realizarea unui pod care să lege malul românesc cu cel bulgăresc. De asemenea, finalizarea Canalului Dunăre-Bucureşti, ar plasa Capitala României alături de cele patru capitale europene port la Dunăre, cu influenţe pozitive asupra legăturilor economice din zonă.

TIAD doreşte să devină membru al CCIB şi să încheie şi un acord de cooperare, contribuind astfel la strângerea relaţiilor dintre cele două comunităţi de afaceri. Înfiinţată în 1993, TIAD reuneşte în prezent 140 dintre cele mai importante companii cu capital turcesc care activează în România. Ismet Ismail Bayindir apreciază că totalul investiţiilor făcute de cele 9000 de firme turceşti înregistrate la Registrul Comerţului depăşeşte 1 miliard USD, multe fiind efectuate prin filiale europene ale unor firme, având la origine capital din Turcia. În colaborare cu o organizaţie patronală din România, TIAD a fost aleasă şi în conducerea Uniunii Întreprinzătorilor din Regiunea Caspică şi a Mării Negre.

Printr-un lobby susţinut, TIAD a reuşit să faciliteze obţinerea vizelor pentru turiştii români şi doreşte să sprijine în continuare simplificarea formalităţilor pentru vizele de călătorie ale oamenilor de afaceri turci şi ale transportatorilor. În calitate de membru al Camerei bucureştene, TIAD va oferi conaţionalilor facilităţi atât la înmatricularea firmelor, prin Birourile de Asistenţă a Societăţilor Comerciale ale CCIB, din sectoarele Capitalei, cât şi sprijin pentru a participa la manifestările expoziţionale organizate de Romexpo S.A.

Dan Ifrim i-a invitat pe investitorii turci să analizeze oportunităţile din industria aluminiului şi a aviaţiei româneşti, precum şi posibilităţile de colaborare dintre firme şi unităţile de învăţământ superior din România şi Turcia, în cadrul Programului Cadru 7 al UE.

Departamentul Comunicare al CCIB

Despre Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti
Bd. Octavian Goga, nr. 2, Sector 3, 030982, Bucuresti - Romania
Telefon: 319.00.79; Fax: 319.26.95
www.ccib.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-municipiului-bucuresti1/investitiile-turcesti-in-romania-depasesc-1-miliard-usd