Egoist, las, cinic si obsedat sexual?

Autor de succes al romanelor 199 000 lei, Dragostea dureaza trei ani, Memoriile unui tânar ticnit, Egoistul romantic, Frédéric Beigbeder este un personaj extrem de mediatizat în zilele nostre: cancanurile mondene la care ia parte i-au sporit vizibilitatea, cronicile literare din revista franceza Voici sau din emisiunile de televiziune au aruncat o aura de controversa atât asupra textelor sale despre autorii actuali, autori pe care îi critica sau îi lauda nepartinic si cu vehementa, cât si asupra textelor sale de autor.

Succesul lui a început cu romanul 199 000, o satira deosebit de acida la adresa lumii publicitare: dupa ce a lucrat 10 ani în diverse agentii de publicitate, a fost concediat de compania Young&Rubicam. Savurosul roman 199 000, care i-a atras aceasta concediere, relateaza cu umor si cinism cariera sa în publicitate, reusita si dispretul pentru aceasta reusita.

Egoistul romantic (carte aparuta în Franta în martie 2005) se vrea a fi jurnalul unui autor ce se autoironizeaza si-si radiografiaza cu o sinceritate cruda defectele: egosit, las, cinic si obsedat sexual. Un fel de Bridget Jones masculin care exaspereaza si, în acelasi timp amuza. Este vorba de fapt despre Oscar Dufresne, scriitor imaginar, misogin si megaloman, în spatele caruia suntem tentati – de ce nu, chiar invitati – sa-l recunoastem pe Beigbeder, prezenta rebela si aparent atipica, ce se ascunde si se dezvaluie deopotriva prin aceasta maladie la fel de imaginara ca si protagonistul: ego-romantismul.

Presarat de aforisme savuroase, precum si de nenumarate considerente literare sau mondene, romanul-jurnal este scris pe un ton ce vrea sa provoace si sa deranjeze: „Chiar si daca m-as sinucide, s-ar spune ca am facut un act de marketing”.

Egoistul romantic urmeaza firul a doi ani din viata cinicului scriitor: în mijlocul fastului si a stralucirii mondene, personajul îsi cauta cu disperare iubirea, adevarata iubire, iar atunci când o gaseste descopera ca nu-i poate face fata.

Textele lui Beigbeder pot fi si trebuie citite ca un diagnostic lucid asupra destinului amorului occidental în ultimele decenii: "Se zice ca într-un cuplu exista întotdeauna unul care sufera si unul care se plictiseste: este mai bine de cel care sufera, fiindca nu se plictiseste, pe când cel care se plitiseste, oricum sufera". Sau: „Când îti dai seama ca esti trist, esti mai putin stupid, dar la fel de trist”.