CODECS primeste inscrieri la cursurile de MBA oferite de Open University Business School (Marea Britanie)

BUCURESTI - 1 septembrie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

Luna septembrie oferă posibilitatea unor noi înscrieri la cursurile ”Management Performant” şi “Management Financiar” din cadrul programului Master of Business Administration al Open University Business School din Marea Britanie

CODECS primeste inscrieri la cursurile de MBA oferite de Open University Business School (Marea Britanie)

Cele două cursuri sunt incluse în etapa de Certificat Profesional în Management, prima din cele trei etape ale programului. Prin metodele originale şi moderne de studiu, fiecare dintre cursurile Programului de Certificat reprezintă o cale sigură de îmbunătăţire a eficacităţii pentru principalele componente ale activităţii manageriale: management organizaţional, managementul resurselor umane, management financiar, managementul relaţiilor cu clienţii.

Cursul “Management Performant” este primul din cadrul programului de Certificat Profesional în Management şi urmăreşte dezvoltarea competenţelor manageriale, explicând cum pot fi folosite instrumente şi modele fundamentale în management. Cursul prezintă metode de analiză a mediului de lucru, a relaţiilor organizaţiei cu clienţii, cu furnizorii şi cu alte grupuri aparţinând aceleiaşi sfere de interes.

Cel de-al doilea curs, “Management Financiar”, permite obţinerea de competenţe legate de identificarea, interpretarea şi folosirea cu mai mare eficacitate a informaţiilor financiare. O pregătire prealabilă în domeniul contabilităţii nu este necesară în momentul înscrierii la acest modul.

Programul de Master of Business Administration (MBA) al The Open University Business School (OUBS) din Marea Britanie a apărut din dorinţa de a crea un program educaţional de perfecţionare a adulţilor, în sistemul învăţământului la distanţă. MBA-ul oferit de CODECS este singurul program de acest tip din România care se bucură de cea mai largă recunoaştere la nivel internaţional.
The Open University Business School (OUBS) se află în cadrul grupului de elită al şcolilor de afaceri acreditate de toate cele trei instituţii de acreditare la nivel internaţional privind educaţia managerială: AMBA (Association of Masters of Business Administration), efmd (European Foundation for Management Development) şi AACSB (The Association to Advance Collegiate Schools of Business). Doar 18 şcoli de afaceri dintr-un total de aproximativ 3.500 la nivel mondial au obţinut până acum toate cele trei acreditări.

Programul de MBA oferit de CODECS poate fi urmat în două variante: “Step by Step” (acest lucru presupune parcurgerea a 3 etape succesive care conduc la obţinerea Certificatului Profesional în Management, a Diplomei Profesionale în Management şi respectiv a titlului academic Master of Business Administration-MBA) sau “Fast track” prin cursul B713 Fundamentals of Senior Management care asigură accesul direct la MBA. Sistemul modular în care sunt prezentate cursurile permite obţinerea de către fiecare cursant a nivelului dorit de calificare, fie prin studierea unui singur modul de curs, a unei etape sau a întregului program.


Despre CODECS

Pentru detalii suplimentare, contactaţi CODECS.

CODECS

TEL: 021.252.51.81/2/3
FAX: 021.252.56.13

office@codecs.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/codecs/codecs-primeste-inscrieri-la-cursurile-de-mba-oferite-de-open-university-business-school-marea-britanie