”Construcţii” contemporane norvegiene la Sibiu

Sibiu - 9 iulie 2010

Comunicat tip General in Arhitectura / Design

Expoziţia de artă şi meşteşuguri contemporane norvegiene ”Construcţii” va fi deschisă la Casa Artelor din Sibiu, începând cu data de 16 iulie. Organizată de Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti în colaborare cu Complexul Muzeal ASTRA, expoziţia va fi deschisă în perioada 16 iulie – 29 august 2010, de marţi până duminică, în intervalul orar 10:00 -18:00.

Pornind de la conceptul de construcţii, un termen larg uzitat, de la arhitectură, inginerie şi geometrie, la muzică şi limbaj, expoziţia îşi propune să evidenţieze legătura dintre procesul de creaţie şi ideea care o generează. În acelaşi timp, se remarcă o fuziune indisolubilă între formă, tehnică, material şi sensul pe care îl incumbă toate acestea.
Expoziţia, semnată de 16 artişti norvegieni, oferă o interpretare contemporană a artei şi a meşteşugurilor norvegiene. Cele 22 de lucrări expuse alcătuiesc o mare varietate de forme şi expresii conceptuale, unele experimentale, altele profund ancorate în tradiţie, toate însă având ca punct de plecare un exerciţiu al practicii meşteşugăreşti.
'Construcţii' este o expoziţie itinerantă. Ea a mai fost deschisă publicului din Spania, Irlanda, Rusia, Chile, Korea şi Islanda.
Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 16 iulie, ora 14:00, la Casa Artelor, Piata Mica 21, Sibiu.

Despre Complexul National Muzeal

Complexul Naţional Muzeal \\\'ASTRA\\\' Sibiu - Piaţa Mică, nr. 11.
Ana Ivanov, Ambasada Regală a Norvegiei, Ana-Maria.Ivanov@mfa.no, +40 756 033 538
Ovidiu Baron, Muzeul ASTRA, pr@muzeulastra.com, +40 756 085 773
ovidiu.baron@muzeulastra.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/complexul-national-muzeal/constructii-contemporane-norvegiene-la-sibiu