Lucian Mîndruţă lanseaza titlul Ce n-a avut loc in prompter in Cluj, in cadrul turneului de promovare in tara

BUCURESTI - 12 martie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Curtea Veche Publishing si Lucian Mindruta au deosebita placere de a va invita sambata, 14 martie 2009, la Diverta Iorga, din complexul comercial Iulius Mall, incepand cu ora 19:00, la evenimentul de lansare a cartii Ce n-a avut loc in prompter, unde autorul se va intalni cu cititorii si va acorda autografe.

Primul tiraj al cărţii s-a epuizat într-o singură lună de la apariţia pe piaţă, cartea clasându-se în săptămâna lansării pe locul 9 în topul de vânzări al reţelei Diverta.
În cadrul turneului de promovare, început la Craiova, pe 7 martie, Lucian Mîndruţă se va întâlni cu cititorii pentru a discuta despre Ce n-a avut loc în prompter şi va acorda autografe în: Cluj Napoca – 14 martie (Diverta Iorga), Braşov - 21 martie (Diverta Coresi), Constanţa - 11 aprilie (Diverta Park), Timişoara - 25 aprilie (Diverta Eugen Barbu), Iaşi - 9 mai (Diverta Iulius).
Ce n-a avut loc în prompter adună laolaltă articolele publicate în revista Dilema veche de autor, în calitatea sa de colaborator la aceasta publicaţie. Sub figura zîmbitoare, destinsă de la televizor se ascunde în fapt masca unui chirurg care face multiple incizii exploratorii României de azi.
Realizate într-un stil oral, direct, precis, alert, nemilos textele sunt încărcate de un subtil umor negru, de bună calitate, abordând o paletă diversificată de subiecte. Celebritatea şi România autistă, kilu’ de literatură şi tîrgurile de carte, decreţeii (din care face parte generaţional şi autorul) la putere sunt puse sub lupă şi analizate subtil dar usturător. Nu sunt excluse nici alte aspecte ale acestei Românii mereu surprinzătoare precum viaţa fără idoli, brandul de ţară şi „ţările altora”, America, Bulgaria, Italia (pentru care verdictul autorului este simplu: 'de nerecomandat'), dosariada la români, politica, Băsescu, jurnaliştii, ziariştii săraci şi ziariştii bogaţi, ştirile TV despre morţi, triumful mafiei, corupţia şi corupătorii.
'E mai bună decât prima şi prefigurează romanul”, a mărturisit autorul la evenimentul de lansare de la Craiova.
Doina Ruşti spune despre cartea lui Lucian Mîndruţă că este asemeni 'unui blog legat la mii de creiere'. Vizitatorul/cititorul este pus în faţa unor eseurile uneori crude, alteori ironice, alcătuite din poveşti vibrante, în care se regăsesc idei unanim aşteptate, polemici în modă, confesiuni, portrete luminate de reflectoarele timpului nostru şi multă literatură.

Despre Curtea Veche Publishing

Curtea Veche este una dintre primele cinci edituri de pe piaţa de carte din România, cu peste 250 de titluri publicate anual.
Alina Dolea, PR Manager Curtea Veche Publishing, 0744 353 646, alina.dolea@curteaveche.ro
alina.dolea@curteaveche.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/curtea-veche-publishing1/lucian-mindruta-lanseaza-titlul-ce-n-a-avut-loc-in-prompter-in-cluj-in-cadrul-turneului-de-promovare-in-tara