Lansarea proiectului „SENIOR”

Dorohoi - 20 ianuarie 2009

Comunicat tip General in Administratie Publica

Serviciul Public Local de Asistenţă Socială Botoşani a demarat în luna decembrie 2008 proiectul „SENIOR – Centru de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente din municipiul Botoşani”, proiect finanţat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2004–2006 Coeziune Economică şi Socială SERVICII SOCIALE. Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea calitativă şi cantitativă a serviciilor sociale pentru vârstnicii dependenţi din municipiul Botoşani în vederea promovării incluziunii acestora şi acţiunilor în parteneriat.

Rezultatele aşteptate prin realizarea obiectivelor specifice vor fi:
1.Creşterea calităţii vieţii, prevenirea şi reducerea marginalizării sociale a 185 vârstnici dependenţi din municipiul Botoşani prin crearea şi operaţionalizarea unui centru de îngrijire la domiciliu.
2.Devoltarea unui parteneriat local activ între autorităţile publice locale şi societatea civilă care desfăşoară activităţi în sprijinul persoanelor vârstnice dependente din Botoşani în vederea îmbunătăţirii măsurilor de sprijin.

Costul total al proiectului este estimat la 222.369 EURO din care autoritatea contractantă – Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane(AM POS DRU) se angajează să finanţeze o sumă maximă de 197.352 EURO (fără TVA).

Parteneriatul proiectului este compus din Serviciul Public Local de Asistenţă Socială Botoşani ca solicitant, precum şi Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi şi Asociaţia „Împreună cu Noi” Botoşani în calitate de parteneri.

Despre DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA DOROHOI

Uniunea Europeană reprezintă o entitate politică, socială şi economică compusă din 27 ţări. Statele Membre au decis împreună, pe parcursul unui proces de extindere ce a durat 50 de ani, să construiască o zonă de stabilitate, democraţie şi dezvoltare durabilă, menţinând diversitatea culturală, toleranţa şi libertăţile individuale. Uniunea Europeană îşi propune să împărtăşească realizările şi valorile sale cu ţările şi popoarele de dincolo de graniţele ei.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi Serviciul Public Local de Asistenţă Socială Botoşani , tel/fax: 0231 529 755, e-mail: splasbotosani@yahoo.com, dgburlacu@yahoo.com. Persoană de contact: Dorin Gabriel Burlacu.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/directia-de-asistenta-sociala-dorohoi/lansarea-proiectului-senior