Cum să porți botinele cu fiecare model de pantaloni

BUCURESTI - 17 februarie 2022

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle

Botinele sunt unele dintre cele mai versatile perechi de încălțări pe care o femeie le poate deține, așa că nu este de mirare că se regăsesc în garderoba oricărei doamne și domnișoare, în cele mai variate modele, culori și materiale. Dacă ești adepta pantalonilor, trebuie să știi că nu există pereche de pantaloni care nu poate fi asociată unei perechi de botine. De la clasicii jeans și până la perechile elegante de pantaloni, botinele pot completa ideal ținutele cu pantaloni, cu atât mai mult cu cât vei ști să alegi perechea perfectă de botine.

Cum să porți botinele cu fiecare model de pantaloni

Cum să porți botinele cu fiecare model de pantaloni

Dacă ești în căutarea celor mai cool combinații de botine și pantaloni, descoperă în rândurile următoare cum să porți botinele cu fiecare model de pantaloni, pentru apariții spectaculoase! 

Botine cu pantaloni cu glezna la vedere 

Botinele asociate perechilor de pantaloni cu glezna la vedere aduc numeroase avantaje celor care le poartă. În primul rând, astfel de perechi de pantaloni reușesc să scoată în evidență în mod ideal modelul de încălțăminte. De cealaltă parte, botinele reușesc să subțieze piciorul, mai ales dacă au și puțin toc. Combină și tu aceste două elemente alături de o cămașă, un palton și câteva accesorii, pentru un look super chic! 

Botine cu pantaloni evazați 

Pantalonii evazați au revenit în trendurile momentului. Și cum botinele sunt și ele o piesă indispensabilă din garderobă, această combinație de pantaloni și botine poate mulțumi considerabil tendințele actuale. Creează o ținută extrem de cool alăturând o pereche de pantaloni evazați, o pereche de botine din piele, un sacou într-o paletă neutră de culori și un palton cu croi lejer. Vei avea o apariție desprinsă din Vogue! 

Botine cu pantaloni din piele 

Nu ne putem gândi la o ținută chic casual mai potrivită decât cea în care alegi să combini o pereche de pantaloni din piele, cu botine glossy din lac și un pulover în carouri! Alături de o geantă de umăr din piele și o bonetă în carouri, poți crea outfitul perfect pentru o ieșire în oraș sau pentru un eveniment ce impune un dress code casual chic. 

Botine cu jeans 

Există atât de multă deschidere și flexibilitate în ceea ce privește asortarea botinelor cu jeans, încât nici nu mai este nevoie să te întrebi ce botine se potrivesc acestor perechi de pantaloni casual, căci se potrivesc aproape toate! De pildă, poți crea un mix casual dintr-o pereche de jeans albi, un top navy, o geantă de mână din piele și o pereche de botine din piele întoarsă, la fel de ușor cum poți crea un look glam dintr-o pereche de jeans negri drepți, un tricou alb simplu, o pereche de botine din piele lăcuită și un sacou din piele. Posibilitățile sunt infinite!  

Botine cu colanți 

Este extrem de simplu să aduci unui outfit casual acea notă glam, mai ales dacă alături ținutei formate dintr-o pereche de colanți, un top simplu și un cardigan oversize, o pereche de botine din piele întoarsă. Completează ținuta cu o geantă de mână și ești pregătită pentru orice activitate casual din timpul zilei! 

Botine cu pantaloni office 

Botinele pot fi asortate la fel de bine și pantalonilor office, atâta vreme cât mizezi pentru o pereche de pantaloni care să aibă tivul deasupra gleznei și care să nu estompeze în vreun fel aspectul încălțărilor. O sugestie elegantă de ținută pentru birou poate fi asortarea unei perechi de pantaloni office negri, cu un top elegant și o pereche de botine cu toc, roșii, din piele. Alături de o geantă neagră office, ținuta va fi ideală pentru o zi încărcată de ședințe. 

Botine cu pantaloni scurți 

Botinele se potrivesc de minune chiar și în ținutele cu pantaloni scurți, așa că nimic nu te împiedică să porți o pereche de botine din piele întoarsă alături de o pereche de pantaloni scurți din denim, un tricou simplu și un blazer oversize! De asemenea, poți miza chiar pentru o pereche de pantaloni scurți din piele, un pulover oversize și o pereche de botine negre, lăcuite. Se vor asorta de minune!  

Te-ai convins de toate modurile inedite în care poți purta botinele cu fiecare model de pantaloni? Atunci îți sugerăm să optezi pentru botinele de damă de la Anna Cori și să le asortezi celor mai cool modele de pantaloni din garderobă. Îți garantăm că se vor potrivi oricărei perechi de pantaloni, indiferent de stil! 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/dwf/cum-sa-porti-botinele-cu-fiecare-model-de-pantaloni