ELITE ART CLUB UNESCO

ELITE ART CLUB UNESCO


Descrierea companiei ELITE ART CLUB UNESCO

Asociaţia ELITE ART Club UNESCO (www.eliteart.org) este o organizaţie naţională neguvernamentală ce are drept scop promovarea valorilor culturii contemporane româneşti în ţară şi străinătate, precum şi educarea publicului în spiritul recunoaşterii şi aprecierii lor.

ELITE ART GALLERY debutează sub egida Asociaţiei ELITE ART Club UNESCO în 2003, cu Pictori de azi la Balcic, proiect de pionerat privind taberele de creație la Balcic, devenit concept curatorial cu notorietate şi considerat unul dintre cele mai importante proiecte de artă contemporană. Susţinut exclusiv din fonduri private, proiectul a implicat până în prezent aproximativ 200 de artiști, dintre care enumerăm: Constantin Flondor, Horea Paştina, Mihai Sârbulescu, Ion Grigorescu, Simion Crăciun, Ilie Boca, Horia Cucerzan, Marcel Lupșe, Marilena Murariu, George Mircea, Cornelia Victoria Dedu. ELITE ART GALLERY deschide porţile către public în 2008, pe str. Academiei nr. 15, sector 1, Bucureşti, inițiindu-se un program complex de promovare a artiştilor plastici contemporani, în cadrul expoziţiilor realizate în spaţiul propriu, precum și în alte locații de expunere convenționale sau neconvenţionale. Obiectivele Elite Art Gallery: promovarea artei şi a valorilor specifice artei plastice, în diverse forme și exprimări: bidimensionale și tridimensionale, realiste sau abstracte, convenționale sau neconvenționale, organizând anual aproximativ 20 de expoziții.

Comunicate ELITE ART CLUB UNESCO :

Vezi toate comunicatele companiei ELITE ART CLUB UNESCO.