Prin obținerea certificarii CO2 Neutral, Dumagas a demarat pe drumul spre un viitor mai verde

BUCURESTI - 13 septembrie 2016

Comunicat tip Produse / Servicii in Logistica/Transport, CSR

Dumagas Transport și Expert CO2 au lansat o campanie de responsabilitate socială prin care s-a realizat calcularea și neutralizarea amprentei de carbon, la nivel de companie și de servicii oferite, într-un mod transparent și cu impact real și comensurabil asupra mediului înconjurător.

Prin obținerea certificarii CO2 Neutral, Dumagas a demarat pe drumul spre un viitor mai verde
 Suntem fideli promisiunii făcute cu un an în urmă și anume aceea de a dezvolta, într-un mod sustenabil, operaţiunile de transport şi logistică 

Mircea Vlah, CEO Dumagas Transport SA

Motto-ul campaniei este „Pe drumul spre un viitor mai verde” și reprezintă expresia angajamentului asumat de Dumagas privind promovarea unui comportament responsabil, dincolo de orice obligație legală.

„Am învățat în cei 20 de ani de activitate că în afaceri, ca și în trafic, este esențială încrederea în partenerii de drum, respectarea angajamentelor făcute, precum și asumarea responsabilității pentru propriile acțiuni. Ca orice jucător de pe piața de transport și logistică, ne confruntăm cu o serie de bariere, cele mai mediatizate fiind cele de ordin legislativ. Cu toate acestea, am rămas fideli promisiunii făcute cu un an în urmă și anume aceea de a dezvolta, într-un mod sustenabil, operaţiunile de transport şi logistică” a declarat Mircea Vlah, CEO-ul companiei Dumagas.

Soluțiile dezvoltate de Expert CO2 vizând Managementul Carbonului consolidează oferta de transport, logistică și depozitare pe care le pune la dispoziție Dumagas.

„Prin neutralizarea amprentei de carbon, transportul asigurat prin intermediul unei flote de 126 de camioane Man și Renault va avea amprenta zero CO2”, a declarat Bogdan Teodorescu, directorul executiv Expert CO2. „Obținerea statutului dea fost posibilă prin sprijinirea mai multor proiecte de tip JI, CDM și Gold Standard, mecanisme flexibile care respectă cerințele stabilite prin Convenția Cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) și contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a adăugat acesta.

Prin obținerea certificării „CO2 Neutral”, Dumagas Transport a devenit astfel cea mai importantă voce din industria de transport și logistică din România în ceea ce privește asumarea responsabilității pentru impactul asupra mediului.

 

Despre EXPERT CO2

Expert CO2 este un brand creat și dezvoltat de TDR Energy, o companie românească ce activează de peste 10 ani în domeniul protecției mediului. Prin echipa sa de specialiști cu o bogată experiență în implementarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, Expert CO2 este alături de clienții săi, pas cu pas, pentru a contribui la reducerea impactului schimbărilor climatice.

Despre Dumagas Transport

Dumagas este unul dintre cei mai importanți jucători din industria de transport și logistică din România, cu un portofoliu de peste 1000 de clienți activi provenind din cele mai diverse domenii de activitate, incluzând aici companii precum Ford, Ikea, Dacia, Philip Morris. Flota sa de camioane MAN și Renault, cu o vârstă medie de 3,5 ani la capete tractor, se poate regăsi pe drumurile și autostrăzile din Germania, Turcia, Italia, Benelux și Europa de Est.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/expert-co2/prin-obtinerea-certificarii-co2-neutral-dumagas-a-demarat-pe-drumul-spre-un-viitor-mai-verde