Concert Grigore Leșe și Cete de Colindători, 4 decembrie 2017, la Teatrul National București, Sala Studio

BUCURESTI - 30 noiembrie 2017

Comunicat tip Produse / Servicii in Arta & Entertainment

Asociația Culturală Flower Power organizează pe 4 decembrie 2017, la Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București, Sala Studio, începând cu ora 19:00, concertul extraordinar de sărbători al artistului Grigore Leșe, ”Așteptând Crăciunul”.
Spectatorii sunt invitați la o incursiune în istoria tradițiilor românești specifice sărbătorilor de iarnă și, în special, în istoria colindului. Grigore Leșe își propune să joace rolul colindătorului-povestitor pentru a le spune oamenilor cum se colinda mai demult, ce sunt colindele, care e tematica lor și care sunt genurile de colinde tradiționale românești. "Îmi doresc, în primul rând, să aduc povestea colindului şi a colindatului. Să transmit starea de început şi de sfârşit de an, de regenerare a timpului şi a lumii."

Afis

Afis

 "Colindatul este un ritual precreştin, bărbătesc, manifestările sunt complexe: oamenii de maschează, dansează, colindă din casă în casă, cântă pe drum, iar toate acestea ne duc cu gândul la vechile serbări ale lumii antice. Ştiţi de ce umblu eu a colinda? Unu – să mă împac cu mine, şi doi, să mă întâlnesc cu cei mulţi. Trei – să mă bucur de întâlnirea asta. Asta-i colinda!” 

Grigore Leșe

Concert Grigore Leșe și Cete de colindători-Așteptând Crăciunul

4 decembrie, 2017, Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București, Sala Studio, ora 19:00

 

Luni, 4 decembrie, Grigore Leșe prezintă, la Sala Studio a Teatrului Național  “I.L.Caragiale” din București, începând cu ora 19, Concertul Extraordinar de Sărbători,  “Așteptând Crăciunul”.

Maestrul Grigore Leșe împreună cu Cete de Colindători din mai multe zone ale țării va da startul  Colindatului printr-un concert extraordinar care va pătrunde în sufletele celor prezenți pentru a le primeni pentru marea sărbătoare a Crăciunului.

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă sau religie. Colindul vestește Nașterea Domnului. Colindătorii sunt profeții noului an, prin care comunitatea este inițiată în starea spirituală, magică a sărbătorii. În credința țăranilor români, se credea că ocolirea unei gospodării sau descolindatul atrag cele mai negre nenorociri asupra gazdelor.

Concertul lui Grigore Leşe descrie într-un mod original, incitant prin simplitate, spectacolul vieţii, înaintea acestei sărbători. La un spectacol semnat de Grigore Leşe e bine să nu ai aşteptări, ci să poţi fi pregătit să primeşti totul. Deși pregătit  în fiecare an, concertul de sărbători al lui Grigore Leșe nu este niciodată la fel. Leşe este un căutător, o personalitate care spune mereu ceva despre oameni și viață, despre sat și părinți, despre credință și speranță, într-un fel unic și inimitabil.  Un interpret care simte profund tot ceea ce se întâmplă în jur,  nu poate fi niciodată la fel. Cu atât mai puțin, spectacolele sale.  Leşe vine cu un mesaj atât de puternic încât reușește să refacă în oameni legătura cu ancestralul, cu cântecul adevărat, cu obiceiurile străvechi. Leșe te face să vrei să horeşti, să corinzi, să simți că e sărbătoare, să te smerești și să cauți valoarea, adevărul, chiar dacă nu sunt tocmai la îndemână. Leșe cultivă și întreține comunicarea la nivel de suflet… Mereu în concertele sale este prezentă vraja, magia Crăciunului, care nu trebuie să dispară niciodată.

Cum ne-a obișnuit an de an,  în preajma sărbătorilor de iarnă, Grigore Leșe ne va conduce și în 2017, pe nesimțite, prin cântecul și poveștile sale, în această  stare de grație a sărbătorii Nașterii Mântuitoului. Vor fi alese pentru spectacol colinde din toate categoriile: colind despre facerea lumii, colind de ogrăzi, colind de cântec, colind de apocrife, cântece de stea, mulțămituri.

După concert, spectatorii vor fi așteptați în  foaierul Sălii Studio, pentru autografe.

Vor fi expuse acolo cărțile lui Grigore Leșe ”Acum știu cine sunt” și ”Horea în grumaz. Înger păzitor și ispită” și câteva dintre DVD-urile din discografia artistului, special alese pentru a le aduce acasă oamenilor, muzica de suflet a maestrului Grigore Leșe, descoperită în satele românești. Colindătorii din țară vor aduce și ei obiceiurile străvechi pe scena Teatrului Național.

Concertul este organizat de Asociația Culturală Flower Power și are ca parteneri media: TVR, RFI, Radio Romantic, Radio România, România Liberă.

Biletele sunt puse în vânzare la Casa de Bilete a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” din București și on-line, pe www.tnb.ro și www.mystage.ro

 

 

 

 

Despre FLOWER POWER

Asociația Culturală Flower Power este o asociație non-guvernamentală, al cărei scop este susținerea și promovarea tinerilor artiști și a ideilor lor. Asociația are drept membri artiști profesioniști din noul val și și-a propus să identifice și să aplice noi modalități de utilizare a pedagogiei din arta actorului în educație.
Scopul Asociaţiei Culturale FLOWER POWER este de a desfăşura activităţi de promovare a educației non-formale și extrașcolare, culturii şi activităţilor culturale.