Declinul demografic începe să afecteze universităţile şi piaţa muncii

BUCURESTI - 15 noiembrie 2007

Comunicat tip General in Politic

Din 2008 vor absolvi liceul primele generaţii născute după 1989. Acest lucru este important nu numai din punct de vedere cultural – primii cetăţeni români care nu au trăit deloc în comunism devin adulţi – dar şi din punct de vedere social şi economic: generaţiile născute după 1989 sunt mai puţin numeroase. În timp ce în 1989 s-au născut 369.000 de copii, în 1990 numărul de nou-născuţi a fost de 314.000, în 91 de 275.000, iar în 92, 260.000.

Această scădere va afecta sistemul de educaţie universitar şi piaţa muncii în anii următori pentru că numărul absolvenţilor de liceu scade vertiginos: numai în 2008 vor fi cu aproape 30.000 mai puţini decât în 2007, iar până în 2010 vom pierde nu mai puţin de 120.000 de tineri care puteau să ocupe locurile de muncă sau băncile universităţilor.

Efecte asupra sistemului de învăţământ universitar

Ministerul Educaţiei deja a prevăzut pentru anul universitar 2008/2009 să scadă numărul de locuri alocate universităţilor cu 8%, de la 62.000 la 57.000, în condiţiile în care se estimează că numărul de absolvenţi de liceu va scădea cu 15%.

Efectele care se văd acum la nivel preuniversitar – închiderea multor şcoli, în special din zonele rurale; disponibilizarea cadrelor didactice – se vor translata începând de anul viitor în învăţământul universitar: odată cu scăderea numărului de studenţi unele universităţi vor trebui să închidă secţii sau să îşi reformeze sistemul.

Efecte asupra pieţei muncii

România se confruntă deja cu o criză a forţei de muncă – numai în domeniul construcţiilor este nevoie de 150.000 de muncitori pentru a acoperi cererea de forţă de muncă, conform Institutului Naţional de Statistică – pe fondul migraţiei externe ridicate. Alte sectoare industriale afectate de lipsa forţei de muncă calificate sunt construcţiile de maşini, industria textilă, alimentară, a lemnului şi cea a mobilei.
Odată cu scăderea numărului de absolvenţi de liceu şi de facultate, această criză se va adânci şi va afecta relansarea economică a României.


Soluţii

Universităţile trebuie să îşi pregătească din timp o strategie prin care să îşi rafineze oferta educaţională şi să se concentreze pe programe de formare continuă a adulţilor. Educaţia de-a lungul vieţii va fi o piaţă în sine pe măsură ce piaţa muncii va deveni din ce în ce mai specializată.

În privinţa cererii crescânde de pe piaţa forţei de muncă, România are nevoie de măsuri care să prevadă:
-reglementarea imigrării, încercând să atragă muncitori din ţări cu profil cultural apropiat;
-calificarea şi recalificarea forţei de muncă disponibile, în special a femeilor din mediul rural (25% din populaţia feminină este neocupată);
-încurajarea pensionarilor să lucreze în regim parţial.

Aceste măsuri se vor regăsi în strategia naţională de populaţie şi dezvoltare pe care Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare o va elabora la solicitarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. (documentul-propunere, Cartea Verde a Populaţiei în România, poate fi consultat la www.unfpa.ro).

Pentru a consulta graficele, vizitati www.unfpa.ro.

Despre Fondul ONU pentru Populatie

Fondul ONU pentru Populaţie este o agenţie internaţională de dezvoltare care promovează dreptul fiecărui om - femeie, bărbat, copil - la o viaţă sănătoasă şi cu şanse egale în societate. Fondul ONU pentru Populaţie ajută ţările în care activează să folosească informaţiile despre populaţie pentru a elabora politici şi programe de reducere a sărăciei şi de creare a condiţiilor pentru ca fiecare sarcină să fie dorită, fiecare naştere să fie sigură, fiecare tânăr să fie protejat de HIV/SIDA şi fiecare fată şi femeie să fie tratată cu respect şi să trăiască o viaţă demnă.
Fondul ONU pentru Populaţie
Telefon: 021 201 78 30
Web: www.unfpa.ro
Persoane de contact: Stela Serghiuţă, Coordonator de programe 0744 358 956
Georgiana Ilie, Asistent de comunicare 0726 177 116


georgiana@unfpa.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fondul-onu-pentru-populatie/declinul-demografic-incepe-sa-afecteze-universitatile-si-piata-muncii