Re-Start Arhitext – intre imposibila intoarcere si trecutul reconstituant

BUCURESTI - 3 august 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Fundatia Arhitext design a desfasurat la Dealu Frumos, in perioada 24-26 iulie, proiectul Re-Start, proiect care a cuprins doua mese rotunde, o expozitie, un concurs de eseuri pentru studenti si doua proiectii de filme.

Au raspuns invitatiei noastre la a lua cuvantul: Bogdan Ghiu, Adrian Mihalache, Mario Kuibus, Mihai Pienescu si Augustin Ioan. Au mai fost alaturi de noi membri ai OAR, reprezentanti ai partenerilor si ai sponsorilor proiectului, colegi din presa, colaboratori ai revistei, studenti la arhitectura si la alte facultati din Bucuresti si din tara.

Bogdan Ghiu si Adrian Mihalache au avut doua interventii efervescente, propunerile celor doi invitati nuantand in mod diferit si constructiv conceptul de Re-Start si implicatiile complexului proces care a facut obiectul proiectul nostru.

Adrian Mihalache a dat tonul discutiilor, punctand rolul pe care ideea de re-startare/schimbare/inoire/revenire l-a avut de-a lungul istoriei politice si a istoriei artei, realizand un periplu critic al incercarilor repetate de «indarat la» sau «inainte spre» care au marcat: Revolutia (in toate formele ei istorice pe care le cunoastem), Restauratia, Renasterea, Gothic Revival, Neo Gothic Art-Manifesto, Pre-Rafaelitism, s.a.m.d. Concluzionand ca intreaga istorie politica si a manifestarilor artei a fost numai o succesiune de re-starturi, A.M. invita la o autentica revitalizare si re-startare ideologica amintind de «Omul fara insusiri» imaginat de Robert de Musil, om cu libertate creativa multipla si care ar face posibila o lume in care contributiile spontane ale societatii civile sunt cele care determina in mod decisiv o reala schimbare.

A.M. a pledat pentru Noul ne-programat, spontan, noul fara reintoarcere, nou care isi gaseste o cale mergand in paralel (si nu realizand o repetitie... ) cu principiile care au dus, de exemplu, la aparitia Impresionismului si a teoriei divizioniste a lui Chevreul. De aici imposibila intoarcere, alternativa de re-startare a istoriei contemporane mergand pe un drum, altul decat cel de intoarcere la valorile deja re-startate.

La celalalt pol, Bogdan Ghiu a adus in discutie ideea trecutului reconstituant care valorifica virtualitatea/posibilitatea «trecutului care nu a trecut inca» si care dubleaza istoria efectiva: «Ceva cu adevarat nou nu poate aparea decat prin repetitie. Ceea ce repeta repetitia nu este trecutul care a fost efectiv ci virtualitatea inerenta a trecutului si care a fost tradata de actualizarea ei trecuta. Noul nu poate sa apara decat prin repetitie… » (din Slavoy Jijek). Astfel trecutul reconstituant se constituie din ideile care, dintr-o imposibilitate de structura, nu au apucat inca sa se actualizeze.

B.G., luand in discutie artele si stiintele, zaboveste mai mult asupra politicii si stiintelor politice, punand in discutie teoria democratiei si a modelului democratic, avertizand cu privire la pericolul reprezentat de democratia intoarsa cu forta spre trecut: «Trecutul, prin intensa lui actualizare, ajunge imposibil de actualizat». Punctele slabe ale democratiei contemporane, in opinia lui B.G., sunt insasi principiile de producere/accesare a schimbarii prin alegeri si prin aritmetica principiului majoritatii in legitimarea rezultatelor alegerilor.

Ca posibila solutie, B.G. a propus analizei noastre modelul democratic al calculului diferential (inspirat de Rousseau), model ce compenseaza Marea Diferenta («care decide totul»), diferenta cu care lucreaza modelul democratic contemporan si care falsifica insusi procesul democratic. Acest model, reconstituant, ar da posibilitatea producerii interesului comun prin aportul intregului colectiv al fiintelor care participa la procesul democratic.


La mesele rotunde au luat cuvantul mai multi invitati din auditoriu, moderatorul Arpad Zachi lansand o invitatie la dialog deschis cu toti cei prezenti. Pornind de la aceste discutii, s-au dezvoltat si interventiile referitoare la re-startarea revistei Arhitext si noile tendinte pe care revista le va sustine prin viitoarea activitate publicationala.

In cadrul concursului Arhitext au fost sustinute eseurile stundentilor nominalizati, iar in urma jurizarii s-au acordat urmatoarele premii:

Ioan Mihai Baba (Facultatea de Arhitectura – Cluj) – «Restart semisonic» - Castigator (premiu in valoare de 500 ron)

Nominalizati si recompensati cu 250 ron:

Iulian Curuia (Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti) – «Oriunde si nicaieri»
Ana-Maria Sarghi (CESI) – «Restart architecture in safe mode»
Alexandru Sescioreanu&Ungureanu Horia (Facultatea de Arhitectura – Iasi) – «Re-Start»
Miruna Troncota (SNSPA Bucuresti) – «Mileniul al 3-lea e un lift»

Cu aceasta ocazie redactia Arhitext multumeste tuturor studentilor prezenti la Re-Start si ii felicita pe cei care s-au implicat activ in discutii si au sustinut eseuri.

Prezentarile invitatilor si eseurile sustinute in cadrul discutiilor Re-Start vor fi publicate in numarul 200 al revistei Arhitext ( nr. 10 / octombrie 2009), alaturi de proiecte de arhitectura care vor ilustra tema Re-Start.

Detalii despre Re-Start puteti gasi in continuare pe www.arhitextdesign.ro/restart.html
Pentru informatii suplimentare va rugam contactati: Lavinia Marin - Responsabil Comunicare, arhitext_redactie@b.astral.ro, 031.104.11.78


Organizator: Fundatia Arhitext design
Cu sprijinul Ordinului Arhitectilor din Romania, prin finantare din Taxa de timbru
si
Cu prijinul Uniunii Arhitectilor din Romania, prin finantare din Taxa de timbru

Parteneri: OAR filiala Bucuresti, Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu», Fundatia Luceafarul, MGT Educational, Centrul de Studii in Arhitectura Vernaculara – Dealu Frumos, Judetul Sibiu

Parteneri Media: Radio Romania Cultural, Observatorul Cultural, Bucharest Herald, Metropotam, Studentie.ro, Arhitext, Arhitectura, Igloo

Despre Fundatia ARHITEXT design


Fundatia Arhitext design, infiintata in 1990, desfasoara o serie de activitati culturale menite sa promoveze si sa incurajeze inovatia din domeniul arhitecturii.

Fundaţia ARHITEXT design
Strada Academiei, nr.18-20,
sector 1, Bucuresti
031.104.11.78
www.arhitext.blogspot.com
www.arhitextdesign.ro
arhitext_redactie@b.astral.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-arhitext-design/re-start-arhitext-intre-imposibila-intoarcere-si-trecutul-reconstituant