Simple, dar foarte sănătoase: mersul pe jos şi spălatul pe mâini. Două obiceiuri #focustogreenecolife

BUCURESTI - 19 octombrie 2022

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

“Focus to Green-Eco-life”, eveniment susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa verde a planetei, i-a inspirat de această dată pe elevii clasei a III-a B, de la Şcoala Gimnazială „Petre Ghelmez”, din Bucureşti.

ape

ape

  “Să nu uităm că sănătatea noastră, viitorul Planetei, depinde de noi, de gradul nostru de implicare directă sau indirectă prin conduita pe care o avem faţă de problemele de mediu”. 

Osho

Pe 15 octombrie, de Ziua Mondiala a Mersului pe Jos, am dat o pauză maşinii. Am continuat şi zilele următoare obiceiurile sănătoase, iar astăzi ne-am dat ȋntȃlnire cu copiii.

Am aflat ȋmpreună detalii despre beneficiile mişcării şi ale igienei personale.

De ce igienă? Pentru ca, tot pe 15 octombrie, a fost si Ziua mondială a spălatului pe mâini, zi dedicată creșterii gradului de conștientizare și înțelegere asupra importanței spălatului pe mâini cu apă și săpun, ca metodă simplă și eficientă prin care sunt prevenite boli si sunt salvate vieți.

Am desenat, ne-am jucat şi ne-am amintit de beneficiile pe care ni le aduce apa, o hidratare corectă şi obiceiurile sănătoase.

Ne dorim ca şi tu să fii informat, astfel ȋncȃt să devii conştient de importanţa atitudinii personale faţă de mediul ȋnconjurător şi de propria sănătate.

Ȋnlocuieşte şi tu maşina cu mersul pe jos, cel puţin pentru deplasările pe distanţe scurte, şi spală-te pe mȃini cu apă şi săpun.

Nu uita să fii asumat, să menţii zilnic aceste obiceiuri simple, dar foarte sănătoase.

Alege să faci ceva pentru mediul ȋn care trăim, astfel ȋncȃt şi generaţiile viitoare să fie protejate! 

 “Să nu uităm că sănătatea noastră, viitorul Planetei, depinde de noi, de gradul nostru de implicare directă sau indirectă prin conduita pe care o avem faţă de problemele de mediu”.

ACŢIONĂM ASTAZI, ÎN PREZENT, PENTRU A SALVA VIITORUL!!!

Evenimentul lunar “Focus to Green-ECO-Life”, susţinut de Aqua Carpatica, este organizat de Focus to Life. 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/happy-lotus/simple-dar-foarte-sanatoase-mersul-pe-jos-si-spalatul-pe-maini-doua-obiceiuri-focustogreenecolife