Luxury meets Luxury, o petrecere dedicată celor mai noi inovații din industria luxului

BUCURESTI - 18 decembrie 2017

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Luxury meets Luxury – aşa se rezumă petrecerea organizată de Idea Events, divizia de evenimente a Private Luxury Group, în seara de 12 decembrie. În decorul superb al vilei Oromolu – Qreator by IQOS, invitații au petrecut o seară de calitate, alături de branduri renumite din domeniul travel & lifestyle – Gulfstream, Private Jets Europe, Tudor. Personal Tailor, Simona Semen, Private Luxury Travel, Luc Belaire.

luxury

luxury

Evenimentul a marcat și lansarea unei noi ediții a revistei de travel & lifestyle Rhapsody – The Luxury Standard, care celebrează în acest număr inovația în industria de lux și aduce în prim plan branduri și destinații care pun excelența în centrul serviciilor oferite. Imaginea unei călătorii perfecte a fost completată de Private Luxury Travel care prin intermediul cardurilor Rhapsody, oferă servicii de concierge de lux, constând în cazări în locaţii exclusiviste din lumea întreagă, facilitarea procedurilor de zbor şi îmbarcare la aeroportul Henri Coanda Otopeni, prin asigurarea unui pachet complet de ”meet & assist”, precum şi rezervări la diverse evenimente sau locaţii de lux internaţionale.

Gulfstream, principalul producător de avioane private de lux, este unul dintre aceste branduri, de a cărui prezență ne-am bucurat în cadrul evenimentului. Macheta ultimului model G650 și imaginile exclusive din interiorul aeronavelor i-au introdus pe oaspeți în atmosfera unei călătorii de lux. Noua aeronavă setează un nou standard în domeniul călătoriilor business și atinge performanțe notabile în termeni de inginerie, funcționalitate, precizie și confort. 

Invitații au fost delectați și cu două prezentări de modă, prima purtând semnătura creatoarei de modă Simonei Semen, iar cea de-a doua a designerilor de la Tudor. Personal Tailor. În nuanțe discrete de grej, piersică sau roz pal, creațiile Simonei Semen au conturat o imagine romantică, prin delicatețe și feminitate, linii simple și materiale fluide. Creațiile marca Tudor. Personal Tailor, au adus un plus de eleganță și masculinitate, prin intermediul costumelor de inspirație britanică, realizate cu pasiune și atenție acordată celui mai mic detaliu.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul partenerilor: Gulfstream, Private Jets Europe, Private Luxury Travel, Luc Belaire, Qreator by IQOS și Leonidas. 

Despre organizatori:

Private Luxury Group

Private Luxury Group este o companie românească fondată în 2008. Pornind cu servicii asociate zborurilor private, portofoliul său a crescut și s-a diversificat continuu. Astăzi compania satisface o gamă largă de cerințe pentru un stil de viață premium, de la servicii de turism integrate sau cadouri exclusive, până la organizarea celor mai pretențioase evenimente de business, prin intermediul celor 4 divizii componente: Private Jets Europe, Private Luxury Travel, eLuxury Gifts și Idea Events.

Idea Events este divizia de evenimente a Private Luxury Group. Cu experiență în organizarea de evenimente private pentru clienții săi exclusiviști, în 2016, Idea Events a început organizarea unor serii de evenimente publice generate de cele mai de actualitate subiecte internaționale și naționale.

Debutul a fost marcat de o serie de premiere: Idea Events a organizat prima conferință din România dedicată mobilității electrice, a adus pentru prima oară în România un reprezentant Global Reporting Initiative pentru a vorbi despre cele mai noi standarde de raportare non-financiară și i-a avut ca invitați speciali la una dintre conferințe pe arhitecții celei mai sustenabile clădiri de învățământ din Europa.

În prezent, Idea Events continuă să își dedice întreaga activitate organizării de evenimente și campanii memorabile, care se diferențiază prin subiectele unice și profesionalismul execuției.                                         

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/idea-events/luxury-meets-luxury-o-petrecere-dedicata-celor-mai-noi-inovatii-din-industria-luxului