Conferinţa de lansare a Campaniei EU-RO Caravana

BUCURESTI - 12 octombrie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Consiliul Tineretului din România şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România vă invită să participaţi la Conferinţa de lansare a Campaniei EU-RO Caravana, în data de 15 octombrie 2007, orele 17.00, în Aula Universităţii Bucureşti.

în data de 15 octombrie 2007, orele 17.00, în Aula Universităţii Bucureşti.
Lansarea campaniei se va desfăşura în prezenţa d-lui Hans Gert Pöttering, Preşedintele Parlamentului European. Vor mai participa reprezentanţii principalilor parteneri ai proiectului: domnul Bogdan Olteanu, Preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Karoly Borbely, Preşedintele Autorităţii Naţionale. Vor participa, de asemenea, personalităţi din societatea civilă, din viaţa politică şi din mediul universitar, precum şi studenţi din centrul universitar Bucureşti.
EU-RO Caravana este un proiect naţional de informare şi mobilizare a tinerilor cu privire la exercitarea unui vot responsabil la alegerile pentru Parlamentul European din data de 25 noiembrie 2007. Caravana se desfăşoară în perioada 15 octombrie - 22 noiembrie 2007, în 16 oraşe din România, combinând evenimentele în aer liber cu seminarele de informare şi dezbatere despre activitatea Parlamentului European şi a deputaţilor europeni, precum şi despre importanţa alegerilor europene. Conferinţa de lansare va fi urmată de evenimentul EU-RO Caravana din Bucureşti.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inside-brand-srl/conferinta-de-lansare-a-campaniei-eu-ro-caravana