Cursurile Ambasadorului Elenismului despre Kavafis, Kazantzakis şi Elenism în regiunea românească

BUCURESTI - 14 martie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Adresându-se unui public format din oameni de ştiinţă, jurnalişti, demnitari străini şi oaspeţi distinşi prezenţi la evenimentul organizat de Fundaţia Kokkalis din Atena, cunoscuta scriitoare şi fondatoare a Societăţii Române de Studii Greceşti, Elena Lazăr a captivat publicul cu incursiunea sa literară în originile şi evoluţia elenismului în cultura românească.

În 2005, Elena Lazar a primit titlul de Ambasador al Elenismului în semn de recunoaştere a contribuţiei aduse în studiul Elenismului. Eforturile Elenei Lazăr sunt un exemplu, mai ales în baza constrângerilor cumplite ale perioadei de tranziţie politică şi economică din România, o perioadă cu resurse limitate în care nu se dădea mare importanţă vieţii intelectuale.

Este greu să definim cultura, şi este şi mai greu să ne dăm seama de efectele interacţiunii culturale între oameni, a declarat Lazăr. Interacţiunea culturală între poporul Elen şi cel Român nu a fost întotdeauna paşnică şi armonioasă ci a trecut prin mai multe faze. Bogata prelegere susţinută de scriitoare cu privire la elenismul din România a ilustrat faptul că interacţiunea culturală a rezultat din combinarea elementelor unei istorii comune, de la educaţia în limba greacă, până la schimbul de idei în cercurile religioase. În relaţiile culturale, Grecia şi România au învăţat una despre alta la fel de mult cât au învăţat despre identitatea lor.

Lucrările vaste ale Elenei Lazăr ca scriitoare şi traducătoare constituie o contribuţie remarcabilă la răspândirea multiplelor aspecte ale culturii neo-elinice şi a fenomenului literar neo-elinic din România şi în regiunea largă a sud-estului Europei.

Despre Intrarom S.A.

Despre Fundaţia Kokkalis
Fundaţia Kokkalis a fost înfiinţată în 1998 ca o organizaţie non-profit la Atena, Grecia. Are o viziune complexă la nivel regional şi are ca scop contribuţia în multe zone ale vieţii publice, sociale şi culturale din Europa Centrală şi de Sud-est prin adoptarea unor acţiuni ce sporesc capitalul uman din regiune şi construiesc legături între diferite instituţii cu scopuri paralele. Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi:
http://www.kokkalisfoundation.gr.

Kokkalis Foundation: Monica Carlos, Deputy-Director for Academic Affairs, tel. +30-210-6682818, email: mcarlos@kokkalisfoundation.gr
Vivian Tsamadou, Media Relations Director, AIT, tel. +30-210-667-7121, email: vtsa@ait.gr

magdam@intrarom.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/intrarom-s-a-/cursurile-ambasadorului-elenismului-despre-kavafis-kazantzakis-si-elenism-in-regiunea-romaneasca