#NICIOSCUZĂ - campania de responsabilizare socială care îi are în prim-plan pe sportivii paralimpici români

BUCURESTI - 18 ianuarie 2018

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, Monden / Lifestyle, Retail, Institutii Publice

Comitetul Național Paralimpic Român și JYSK România lansează campania de responsabilizare socială #NICIOSCUZĂ, care are în prim-plan trei sportivi paralimpici români. Aceștia au trecut peste toate obstacolele pe care viața le-a scos în cale, au renunțat la scuze pentru a face sport de performanță și acum au devenit un exemplu pentru toți cei care își doresc o viață mai activă, dar nu au timp, nu au bani, nu au chef sau nu au cu cine să facă sport.

Campanie responsabilizare sociala #NICIOSCUZA

Campanie responsabilizare sociala #NICIOSCUZA

 În Danemarca, JYSK are o tradiție de 29 ani în susținerea sportivilor cu dizabilități. Credem că ei reprezintă un exemplu pentru toată lumea, pentru că demonstrează în fiecare zi că, dacă îți dorești cu adevărat ceva și muncești pentru a-ți îndeplini visul, vei reuși. Poveștile lor de succes ne emoționează, ne motivează și ne ajută să devenim mai buni.  

Alex Bratu, Country Manager JYSK România

Comitetul Național Paralimpic Român și JYSK România lansează campania de responsabilizare socială #NICIOSCUZĂ, care are în prim-plan trei sportivi paralimpici români. Aceștia au trecut peste toate obstacolele pe care viața le-a scos în cale, au renunțat la scuze pentru a face sport de performanță și acum au devenit un exemplu pentru toți cei care își doresc o viață mai activă, dar nu au timp, nu au bani, nu au chef sau nu au cu cine să facă sport.  

Prin intermediul celor trei eroi ai campaniei #NICIOSCUZĂ, Comitetul Național Paralimpic Român și JYSK speră să-i conștientizeze cu adevărat pe oameni de importanța sportului în viața lor, să-i facă să înțeleagă beneficiile extraordinare pe care mișcarea le aduce și să le arate că poți face sport oricând și oricum, fără a mai căuta scuze.

Mesajul campaniei pornește de la exemplul dat de cei trei sportivi cu dizabilități, avându-l în prim-plan pe Arian Notrețu, un înotător de 12 ani căruia îi lipsește piciorul stâng. Arian s-a apucat de mai puțin de un an și jumătate de înot, dar face progrese uimitoare și încearcă să realizeze o performanță incredibilă prin calificarea la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020.

Gabriela Constantin și Filip Ghiorghi sunt ceilalți doi eroi ai campaniei. Gabriela s-a născut cu focomelie, o afecțiune care constă în atașarea directă a palmelor de trunchi. Nimic nu a oprit-o însă să devină campioană națională la tenis de masă. Filip e de 24 de ani într-un scaun cu rotile, dar în tot acest timp a practicat mai multe sporturi printre care înot, baschet, atletism sau tenis de câmp. S-a oprit la tirul cu acul și a ajuns să reprezinte România la zeci de competiții internaționale.  

Motivația și perseverența lor reprezintă un exemplu demn de urmat care îi poate inspira și pe alții. Dacă ei pot să facă performanță, cu siguranță că noi, toți ceilalți, nu avem nicio scuză să nu facem sport pentru a ne menține tonusul și sănătatea.

Ambasadorii campaniei - Dana Rogoz, Lucian Mândruță și Ciprian Muntele –  au participat la antrenamentele celor trei eroi #NICIOSCUZĂ și au avut ocazia să facă sport alături de ei, să le afle povestea și să descopere cum au încetat să mai folosească scuze și au început să facă sport. Întâlnirile video luate de ambasadori campaniei celor trei sportivi sunt disponibile online. 

Componenta de digital este baza campaniei #NICIOSCUZĂ. JYSK a lansat site-ul www.nicioscuză.ro, unde utilizatorii pot afla povestea celor trei eroi, pot afla cum au trecut sportivii paralimpici peste scuzele obișnuite și se pot înscrie ei înșiși în campanie. Oricine poate alege dintr-o listă de scuze, pe care apoi eroii campaniei încearcă să le demonteze. Dacă au fost convinși, userii au posibilitatea să semneze un manifesto în care își promit să se apuce de sport și să își facă din această activitate o obișnuință. După aceea, îl pot distribui pe rețelele sociale pentru a-i inspira și pe alții, folosind hashtag-ul #nicioscuză.   

Campania realizată de MINIO STUDIO  va fi comunicată și în cele 54 de magazine pe care JYSK le are în România prin postere, execuții in-store și un spot audio. 

În Danemarca, JYSK are o tradiție de 29 ani în susținerea sportivilor cu dizabilități. Credem că ei reprezintă un exemplu pentru toată lumea, pentru că demonstrează în fiecare zi că, dacă îți dorești cu adevărat ceva și muncești pentru a-ți îndeplini visul, vei reuși. Poveștile lor de succes ne emoționează, ne motivează și ne ajută să devenim mai buni. Ne bucurăm că, începând din 2017, am devenit sponsorul principal al Comitetului Național Paralimpic Român și că îi putem sprijini pe acești sportivi care se antrenează din greu pentru a ne reprezenta țara în competiții internaționale. Ei au renunțat la scuze și și-au îndeplinit visul, iar pentru asta merită cunoscuți și apreciați", a declarat Alex Bratu, country manager JYSK România.

Sally Wood Lamont, Președintele Comitetului Național Paralimpic, a completat: ”Ne-am dorit de mult timp să lansăm o campanie media pentru conștientizare și, în acealasi timp, să atragem și să motivăm tinerii cu dizabilități sau fără în practicarea sportului de performanță. Tocmai de aceea, campania inițiată de JYSK reprezintă o foarte mare bucurie pentru noi. Este o campanie excepțională și din punct de vedere al prezentării, dar și datorită faptului că este distribuită în toată țara în magazinele JYSK. Suntem convinși că va avea succes la nivel național și le mulțumim celor de la JYSK, apreciind efortul pe care îl fac în promovarea sportului pentru persoane cu dizabilități.”  

JYSK România a devenit sponsorul oficial al Comitetului Național Paralimpic în iulie 2017, semnând un contract valabil până în 2019. este astfel cea de-a șaptea țară în care JYSK susține sportivii paralimpici, după Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Cehia și Slovacia.

De altfel, JYSK are o istorie îndelungată în susținerea sportului pentru persoane cu dizabilități, colaborarea cu Comitetul Paralimpic din Danemarca începând în anul 1989.

 

DESPRE JYSK

Grupul danez JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa și este deținut de fondatorul său, Lars Larsen. În prezent, JYSK are peste 2400 de magazine în 49 de țări de pe trei continente, Europa, Asia și America de Nord.

Lars Larsen a deschis primul magazin JYSK în anul 1979 în Aarhus, al doilea oraș ca mărime din Danemarca. De-a lungul anilor, Casa Regală a Danemarcei a fost un client fidel al companiei, reputația JYSK crescând în acest fel și mai mult, mai ales că Majestatea Sa Regina Danemarcei i-a oferit permisiunea de a utiliza titulatura de Furnizor al Casei Regale a Danemarcei. JYSK are în acest moment aproape 22.000 de angajați și o cifră anuală de afaceri de 3,36 miliarde de euro. Abrevierea JYSK este un derivat de la denumirea peninsulei Iutlandia și semnifică în limba daneză calități precum simplitatea, onestitatea și conștiinciozitatea. JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 54 magazine în orașe precum București, Arad, Baia Mare, Craiova, Târgoviște, Constanța, Cluj, Deva, Galați, Oradea, Pitești, Mediaș, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoșani, Focșani, Piatra Neamț, Hunedoara sau Balș.

 

Despre MINIO STUDIO

Infiintat in 2003, Senior Software este unul dintre cei mai inovatori jucatori pe piata sistemelor software de management al afacerilor. Companie avand capital integral romanesc, Senior Software dezvolta si implementeaza sisteme informatice de ultima generatie, specializate pe verticale de piata: SeniorERP, SeniorVisualBI, SeniorCRM, SeniorSFA, SeniorWMS si SeniorINVENTORY.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/jysk-romania-srl/nicioscuza-campania-de-responsabilizare-sociala-care-ii-are-in-prim-plan-pe-sportivii-paralimpici-romani