Jozef van Wissem, din nou in Romania

BUCURESTI - 16 octombrie 2017

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle

Apreciatul compozitor si virtuoz al lautei Jozef van Wissem , premiat pentru cea mai buna coloana sonora la Festivalul de Film de la Cannes, revine in concert la Bucuresti, joi 19 octombrie, dupa ora 21, la Control Club , in cadrul turneului de promovare a noului album, Nobody Living Can Ever Make Me Turn Back. Biletele pot fi achizitionate in avans, online pe Eventbook.ro.

poster Jozef van Wissem

poster Jozef van Wissem

Inaintea show-ului din Control Club, Jozef van Wissem va mai sustine un concert special la Conacul Otetelisanu (Benesti, Valcea), miercuri, 18 octombrie, de la ora 20. Detalii: https://www.facebook.com/events/436104770108215 sau la contact @ liveland .ro.

 

De origine olandeza, dar stabilit in Brooklyn, Statele Unite, Jozef van Wissem este „atat compozitor avangardist, cat si artist baroc, virtuoz al lautei, deloc strain de dicotomie”, potrivit New York Times. De-a lungul carierei sale, artistul a lansat 15 albume solo si numeroase colaborari care au primit aprecierile criticii de specialitate, culminand cu distinctia obtinuta, in 2013, la Cannes, pentru coloana sonora a filmului Only Lovers Left Alive, de Jim Jarmusch. Soundtrack-ul original a fost lansat, in 2014, de ATP records, si s-a bucurat de succes in clasamentele muzicale.

 

Cel mai recent album semnat Jozef van Wissem, intitulat Nobody Living Can Ever Make Me Turn Back, va fi lansat, luna viitoare, de casa de discuri Consouling Sounds. Van Wissem spune ca discul este o continuare a muzicii compuse in 2008, pentru National Gallery din Londra, cu scopul de a acompania pictura „Ambasadorii” de Hans Holbein cel Tanar, celebra datorita imaginii unui craniu distorsionat. Pe album, fiecare detaliu este un memento al mortalitatii, de la vizualul de pe coperta, creat de Cindy Wright, pana la cele 13 minute ale piesei „Our Bones Lie Scattered Before The Pit”. Desi titlul discului pare o inscriptie straveche in latina, acesta este de fapt un vers al piesei „This Land Is Your Land”, de Woody Guthrie.

 

Pentru videoclipul care insoteste prima piesa de pe album, Virium Illarum, van Wissem a colaborat cu regizorul Federico Pepe. „Un singur moment poate decide cursul unei vieti, un simplu detaliu al unei intamplari poate ramane intiparit in memorie, iar o voce auzita candva ne poate ghida toata existenta. Asta inseamna ca totul merita sa fie pastrat in mintile si sufletele noastre, cu aceeasi importanta”, spune acesta.

 

In spectacolele sale live , Van Wissem canta alaturi de Jim Jarmusch, Tilda Swinton si Zola Jesus. A lansat trei albume cu Jarmusch si au concertat, ca duet, in Europa si Statele Unite. Van Wissem ilustreaza muzical, live, filme mute, scrie muzica de film si este si actor. Sound-ul sau unic este hipnotic si provocator, excesiv de melodios, capabil sa transpuna ascultatorul intr-un univers pana nu demult inaccesibil. Potrivit Pitchfork, scopul lui Van Wissem e sa promoveze muzica lautei in afara cercurilor academice, facand-o mai accesibila.

„Jozef van Wissem este prezentat de obicei drept compozitor si virtuoz al lautei, fapt ce poate duce la impresia gresita ca muzica sa are un aer arhaic, pedant. De fapt, sound-ul sau este mai apropiat de stoner rock.” – Dangerous Minds

Artistul are la activ peste 800 de concerte solo, in toata lumea, inclusiv la festivaluri prestigioase de muzica contemporana, ca All Tomorrow’s Parties si Primavera Sound. Instrumentul sau baroc este o lauta neagra facuta special pentru el, ale carui sunete fascineaza audienta. „Compozitiile sale sunt mistice, intunecate si hipnotice” - NPR

Web: http://www.jozefvanwissem.com

 

Concertul Jozef van Wissem de miercuri, 18 octombrie, este organizat de Conacul Otetelisanu si Liveland. Intrarea la eveniment, in limita celor 50 de locuri disponibile, se va face in baza listei de invitati, cu confirmare de prezenta la contact @ liveland.ro.

Concertul Jozef van Wissem de joi, 19 octombrie, este organizat de Control Club si Liveland.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/124390724834023

Biletele se pot achizitiona in avans, la pretul de 35 de lei, online, prin Eventbook.ro (https://eventbook.ro/music/bilete-jozef-van-wissem-live-at-control-2017) sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) si librariile partenere Eventbook: http://eventbook.ro/partners.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/liveland1/jozef-van-wissem-din-nou-in-romania