Comunicat de presa al Ministerului Afacerilor Interne

BUCURESTI - 25 mai 2017

Comunicat tip General in Social, Institutii Publice

„Florile recunoștinței” vor fi oferite vineri, 26 mai a.c., începând cu ora 16.00, de către ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, veteranilor din cel de-al doilea Război Mondial, în cadrul unei manifestări culturale organizate la sediul Centrului Cultural al MAI.

Comunicat de presa al Ministerului Afacerilor Interne

Evenimentul se înscrie în seria acțiunilor desfășurate de Ministerul Afacerilor Interne cu prilejul Zilei Eroilor.

Jurnaliștii au acces liber pe toată durata manifestării (Mihai Vodă, nrf.17, sector 5, București).

În același context, joi, 25 mai a.c., la sediul MAI, a avut loc ceremonia de comemorare a celor care și-au dăruit viața în slujba legii și a patriei.

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, alături de Alteța Sa Regală Principele Radu Duda, reprezentanți ai conducerii MAI, ai Asociației Veteranilor și Rezerviștilor și de copiii de la Centrul de Zi ”Sfânta Muceniță Sofia” au ținut un moment de reculegere în memoria eroilor din MAI căzuți la datorie.

La finalul Apelului Solemn, în holul Ministerului Afacerilor Interne a fost inaugurată Galeria Eroilor, unde sunt amplasate plăcuțele comemorative ale colegilor noștri care și-au pierdut viața în misiuni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Directia Informare si Relatii Publice Centrul de Presa al M.A.I.

Telefoane: 021/264.86.17

(oras) 11.707 (interior M.A.I.) 

E-mail: comunicare@mai.gov.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-interne/comunicat-de-presa-al-ministerului-afacerilor-interne49