Ministerul Apararii Nationale


Descrierea companiei Ministerul Apararii Nationale

În cele şase luni de activitate în teatrul de operaţii din Afganistan, Batalionul 812 Infanterie a îndeplinit peste 75 de misiuni de patrulare în zona de responsabilitate, 20 de misiuni de escortă a convoaielor cu ajutoare umanitare şi V.I.P., 20 de misiuni de control al traficului şi persoanelor, executate pe principalele linii de comunicaţie (în special cele care leagă oraşul Kandahar de Kabul şi de Pakistan) şi au asigurat securitatea a 20 de misiuni ale echipelor C-MAX, prin care s-a acordat asistenţă medicală primară pentru peste 4.800 de localnici.
În cele peste 55 de misiuni mixte româno-americane de tipul TEAM EAGLE, desfăşurate în scopul măririi gradului de încredere al populaţiei afgane în forţele coaliţiei, au fost identificate problemele cu care se confruntă comunităţile locale şi împreună cu liderii acestora au fost identificate soluţii. Au fost desfăşurate, de asemenea, 46 de acţiuni în scopul stabilirii de contacte cu liderii localităţilor în care forţele coaliţiei nu mai fuseseră prezente.
Ţinând cont de faptul că zona de responsabilitate a românilor a fost mărită de aproximativ 15 ori de la preluarea misiunii, tehnica blindată a parcurs peste 180.000 de kilometri, care înseamnă de peste patru ori ocolul Pământului pe la Ecuator.
Pe parcursul celor şase luni, militarii români au asigurat permanent paza bazei şi a Aeroportului Internaţional din Kandahar, în perimetrul taberei militare fiind verificate şi însoţite peste 3.800 de camioane cu alimente şi peste 2.000 de cisterne cu combustibili, misiunile având un grad ridicat de risc datorită posibilităţii introducerii de materiale explozive în încărcătură. Timp de 25 de zile, în perioada alegerilor prezidenţiale, militarii noştri au asigurat paza unui punct de comandă american situat în oraşul Kandahar, iar, pentru o săpămână, securitatea unei baze militare franceze, situată la aproximativ 6 kilometri de graniţa cu Pakistanul, fiind apreciaţi de comandantul acesteia pentru modul cum au acţionat în toate situaţiile ivite.
“Vulturii Îndrăzneţi” au descoperit două depozite de armament şi muniţie, de unde au fost ridicate un tun de calibru 100 mm, 3 tunuri fără recul, 4 aruncătoare de grenade reactive, 91 aruncătoare de calibru 100 mm, 2 aruncătoare de calibru 82 mm, 15 rachete pentru aruncătorul de grenade AG-9, 6 rachete de calibru 107 mm, 16 proiectile de calibru 115 mm, 11 lovituri de calibru 100 mm, 31 de focoase, 2 mitraliere de calibru 12,7 mm, 9 pistoale mitralieră de tipul AK 72, un aruncător automat de grenade şi peste 10 tone de muniţie pentru armamentul uşor de infanterie. Depozitele erau situate în apropierea locului unde un militar afgan a fost arestat pentru că fabrica dispozitive explozive improvizate şi le vindea forţelor anti-coaliţie.
Până la sfârşitul acestei luni, împreună cu colegii de la Batalionul 300 Infanterie, militarii râmniceni vor continua să îndeplinească la aceleaşi standarde misiunile primite în cadrul Operaţiei ENDURING FREEDOM V.


Biroul de Presă al M.Ap.N.

Comunicate Ministerul Apararii Nationale :

Vezi toate comunicatele companiei Ministerul Apararii Nationale.