Manifestări dedicate Zilei Armatei României

BUCURESTI - 21 octombrie 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica, Institutii Publice

Ziua Armatei României va fi sărbătorită anul acesta printr-o serie de manifestări organizate în toate marile garnizoane din ţară, în bazele din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării sau are reprezentanţe militare.

Manifestări dedicate Zilei Armatei României

             La BUCUREŞTI, ceremoniile de depuneri de coroane şi jerbe de flori vor avea loc vineri, 24 octombrie, la Mormântul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol), începând cu ora 9.00, la Monumentul Eroilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), de la ora 10.15, şi la Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), începând cu ora 11.30.

            Sâmbătă, 25 octombrie, începând cu ora 18.00, militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – B-dul Regina Elisabeta – B-dul Eroilor Sanitari – Str. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu – Şoseaua Cotroceni - B-dul Iuliu Maniu – B-dul Vasile Milea – B-dul Timişoara.

            La CAREI, în faţa Ansamblului Monumental „Glorie Ostaşului Român”, ceremonia militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori va avea loc sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 11.00. În cadrul unei expoziţii statice vor fi prezentate elemente de tehnică, echipament şi armament din înzestrare, iar o grupă de militari profesionişti va executa un exerciţiu de mânuire a armamentului.

            La SATU MARE, ceremonia de depuneri de coroane de flori va avea loc tot sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 14.00, la Monumentul Ostaşului Român.

            Cu aceeaşi ocazie, joi, 23 octombrie, şi vineri, 24 octombrie, peste 1.100 de elevi, studenţi şi cursanţi din unităţile şi instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale vor depune jurământul militar.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/manifestari-dedicate-zilei-armatei-romaniei