Finanțări europene de peste 2 miliarde euro, lansate până la sfârșitul anului 2017

BUCURESTI - 24 noiembrie 2017

Comunicat tip General in Afaceri, Media / Publicitate

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene va lansa până la sfârșitul acestui an apeluri de proiecte de peste 2 miliarde euro fonduri europene, potrivit calendarului estimativ publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro.

MDRAP

MDRAP

„Este important ca implementarea proiectelor aferente Programelor Operaționale să înceapă cât mai curând, iată de ce am accelerat ritmul de lansare a apelurilor de proiecte. Mai multe locuri de muncă, în special pentru tineri, îmbunătățirea nivelului de trai, modernizarea infrastructurii, respectarea standardelor de protecție a mediului sunt vitale pentru țara noastră, iar creșterea calității cercetării și învățământului, precum și accesul la noi tehnologii informatice pot fi motoarele dezvoltării României în lumea modernă”, a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru fonduri europene.

Printre apelurile care se vor lansa în perioada următoare amintim finanțarea de investiții în infrastructura de educație și formare (POR, 31 mil. euro), în infrastructurile sanitare și sociale (POR, 125 mil. euro), în eficientizarea energetică a locuințelor și a infrastructurii publice din orașe (POR, 76 mil. euro). Alocări substanțiale vor fi lansate și pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii necesare navigației fluviale și maritime (POIM, 292 mil euro), infrastructurii aeroportuare (POIM, 33,5 mil. euro), pentru tehnologia informației și comunicațiilor destinate unei economii digitale competitive (POC, 50 mil. euro), pentru mai multe locuri de muncă oferite șomerilor și persoanelor inactive (POCU, 20 mil. euro) și pentru accesul egal al tuturor cetățenilor la învățarea pe tot parcursul vieții (POCU, 32,5 mil. euro).

De asemenea, cererile de proiecte care se vor lansa până la sfârșitul acestui an vizează investiții semnificative în integrarea durabilă pe piața muncii a tinerilor (POCU, 104 mil. euro), în dezvoltarea administrației publice și a unui sistem judiciar accesibil și transparent (POCA, 7,3 mil. euro).

O importanță deosebită se acordă și investițiilor care vizează creșterea eficienței resurselor umane implicate în gestionarea și controlul modului în care sunt folosiți banii europeni (POAT, 91,6 mil euro), dar și sprijinirea activităților comune cu alte state pe linia prevenirii dezastrelor naturale și pregătirea unor acțiuni concertate în timpul situațiilor de urgență (PO România-Ucraina , 33 mil. euro).

Directia Comunicare Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene

Bd. Libertatii nr. 16, Latura Nord, sector 5, cod 050706 (https://www.coduripostale.ro/Bucuresti/Bucuresti/Bulevard_Libertatii_nr._14-18/zip-050706) , Bucuresti Tel. 0372 111 499 presa@mdrap.ro Site: www.mdrap.ro (http://www.mdrap.ro/) , www.fonduri-ue.ro (http://www.fonduri-ue.ro/)

Facebook: MinisterulDezvoltarii (http://www.facebook.com/MinisterulDezvoltarii) Twitter: eDezvoltare (http://www.twitter.com/edezvoltare) YouTube: eDezvoltare (http://www.youtube.com/edezvoltare)

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-dezvoltarii-regionale-si-administratiei-publice/finantari-europene-de-peste-2-miliarde-euro-lansate-pana-la-sfarsitul-anului-2017