Parteneriat MDRAP - Asociatia Municipiilor pentru reforma administratiei, dezvoltare teritoriala si fonduri europene

BUCURESTI - 26 iulie 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a participat luni, 25 iulie 2016, la Reuniunea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din Romania (AMR) – prima întâlnire a reprezentanților primarilor de municipii după alegerile locale din iunie 2016.

În prima parte a întâlnirii dezbaterile s-au concentrat pe câteva teme importante pentru administrația locală: salarizarea personalului (OUG nr. 20/2016) și deficitul de personal în administrația locală, nevoia de modificare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii și a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, stadiul actual al Programului Operațional Regional 2014-2020 și măsurile necesare pentru eliberarea spațiilor de parcare în centrele urbane (ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar - Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Proiectul de HG pentru completarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006).
Propunerea realizării unui parteneriat între MDRAP și Asociația Municipiilor din România pentru implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Teritorială și utilizarea bazei de date oferite de Observatorul Teritorial pentru planificarea dezvoltării urbane a fost, de asemenea, primită cu mult interes de reprezentanții municipiilor.

   Parteneriat MDRAP - Asociatia Municipiilor pentru reforma administratiei, dezvoltare teritoriala si fonduri europene

Asociația Municipiilor este cel mai bun partener al nostru în ce privește reforma administrației”, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu această ocazie. “Astăzi am avut o discuție foarte lungă despre reforma statului, reforma finanțelor locale – în final, despre arhitectura administrației. Cred că am învățat și noi, am preluat o serie de proiecte de la primarii pe care i-am felicitat pentru noul mandat”, a adăugat ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.

 

Am discutat în primul rând despre legea salarizării personalului din administrația locală - este o problemă pentru care am negociat săptămâna trecută cu sindicatul. Guvernul este de acord că există o disproporție foarte mare între nivelul de salarizare din administrația locală și din administrația centrală, de aceea am discutat despre noua lege a salarizării unitare, la care ministrul Muncii lucrează în acest moment și pe care o vom finaliza până la sfârșitul acestui an, ca să existe un raport just între administrația locală și administrația centrală, din perspectiva salarizării. Noi milităm pentru principiul egalității în tratament financiar, dar va fi o dezbatere publică pe această temă și sperăm că vom reuși să găsim cele mai bune soluții, astfel încât să existe și pentru funcția publică din administrația locală un stimulent destul de important.

Vom milita și pentru creșterea calității serviciilor publice pe care le furnizează administrația, pentru formarea continuă a funcției publice și pentru creșterea performanței administrației publice locale. În acest moment, avem în administrația publică locală un deficit de personal de 20% care se mărește, din păcate, pentru că apar oferte de salarizare mult mai tentante și atunci administrația locală pierde.

Sperăm că vom reuși în foarte scurt timp, în această toamnă sau chiar până în septembrie, lucrând împreună cu Asociația Municipiilor, cu sindicatele, să găsim soluții pentru aceste probleme”, a afirmat vicepremierul Vasile Dîncu, care a cerut sprijinul primarilor și pentru adoptarea Strategiei privind dezvoltarea funcției publice și a Codului Administrativ, care vor fi prezentate în curând de către Guvern.

 

Am discutat, de asemenea, despre alte legi care sunt necesare în acest moment, și am lansat invitația ca Asociația Municipiilor să participe la modificarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii – pentru că avem încă, în acest moment, nevoia de a face să dispară haosul în construcții. De aceea sprijinim autoritățile locale ca, prin formele de autonomie și de autoreglementare, să poată face ordine în această zonă.

De asemenea, am vorbit despre Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul: avem câteva propuneri de modificare, așteptăm avizul și ideile pe care ni le vor da colegii noștri din această asociație și să sperăm că vom reuși să optimizăm și acest domeniu”, a menționat Vasile Dîncu.

 

Am lansat, de asemenea - și a fost bine primită - ideea unui parteneriat între MDRAP și Asociația Municipiilor din România pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României. Cred că aici venim în întâmpinarea a ceea ce ne-a cerut tot timpul AMR: să aducem mecanisme noi de dezvoltare planificată. De asemenea, am propus și sper să putem cât mai repede să adunăm date în Observatorul Teritorial, ca să fie mult mai ușor să realizăm într-un oraș, un PUG (Plan Urbanistic General), un PUZ(Plan Urbanistic Zonal) sau alte forme de dezvoltare strategică.

 

Am discutat și despre stadiul în care se află proiectele și ghidurile pentru Programul Operațional Regional. Cu ajutorul secretarilor de stat, am avut o serie de întrevederi pentru a planifica lansarea și a ultimelor programe de finanțare europene care sunt determinate de condiționalități ex-ante: cele pentru educație și pentru sănătate.

Într-un cuvânt, a fost o foarte bună ședință de lucru, în care am stabilit foarte multe probleme legate de problemele din administrație și de ceea ce trebuie să facă echipa guvernamentală pentru rezolvarea lor”, a concluzionat vice-premierul Vasile Dîncu.

 

În acest moment, pentru Programul Operațional Regional sunt deschise 6 apeluri de proiecte. Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiţie 8.1 – grup vulnerabil „persoane vârstnice” a fost în consultare publică până pe 6 iulie 2016 iar Documentul cadru de implementare a dezvoltării urbane durabile – Axa prioritară 4 – “Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” se află în consultare publică până pe data de 12 august 2016.

De asemenea, se află în consultare publică până la 24 august 2016, Ghidul Solicitantului pentru prioritatea de investiții 2.2. – “Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”. Această linie de finanțare, pentru care autoritățile municipale sunt singurii beneficiari, va fi lansată în luna septembrie a acestui an.

În perioada imediat următoare vor fi lansate apelurile de proiecte pentru eficiență energetică în clădirile publice (creșe, grădinițe, licee tehnologice sau cu clase de învățământ profesional), microîntreprinderi, incubatoare de afaceri și mobilitate urbană.

 

La Reuniune au participat și d-na Sirma Caraman, secretar de stat în cadrul MDRAP, împreună cu d-l Gabriel Friptu, Director general al Direcției Generale Programe Europene a MDRAP.

* * *

Asociaţia Municipiilor din România (AMR), a fost înfiinţată în anul 1990 sub numele de Federaţia Municipiilor din România (FMR) şi a funcţionat de la început ca o organizaţie pentru sprijinirea şi reprezentarea intereselor autorităţilor locale. În conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, FMR a devenit Asociaţia Municipiilor din România (AMR), titulatură adoptată în cadrul Adunării Generale din 11 mai 2001. Tot din anul 2001, AMR a devenit membru fondator al Federaţiei Autorităţilor Locale din România (FALR).

În prezent AMR include toate cele 103 municipii şi cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti  - în total, 109 membri. 

 

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-dezvoltarii-regionale-si-administratiei-publice/parteneriat-mdrap-asociatia-municipiilor-pentru-reforma-administratiei-dezvoltare-teritoriala-si-fonduri-europene