Comunicat de presa al Ministerului Fondurilor Europene - Intalnire ministru Aura Raducu - comisar Corina Cretu

BUCURESTI - 23 noiembrie 2015

Comunicat tip General in Administratie Publica, ONG, Politic, Institutii Publice

Ministrul fondurilor europene, doamna Aura Răducu, s-a întâlnit cu doamna comisar european Corina Crețu

Ieri, 20 noiembrie 2015, comisarul european pentru politica regională Corina Crețu s-a întâlnit la București cu ministrul fondurilor europene Aura Răducu.
Doamna comisar european a felicitat-o pe doamna ministru pentru învestitură și i-a urat succes în activitatea care urmează.

Comunicat de presa al Ministerului Fondurilor Europene - Intalnire ministru Aura Raducu - comisar Corina Cretu

”Ne concentrăm pe îndeplinirea condiționalităților ex-ante din Acordul de Parteneriat și programele operaționale, pe pregătirea proiectelor mari dar și pe lansarea cât mai rapidă a cererilor de propuneri de proiecte pentru IMM-uri, ONG-uri, pentru educație și sănătate. În plus, urmărim crearea unei capacități administrative și a unui sistem de management mai simplu, transparent și în permanentă comunicare cu beneficiarii – sunt proiecte ambițioase, dar sunt convinsă că vom reuși, cu sprijinul echipei”, a afirmat doamna Aura Răducu, ministrul fondurilor europene.În cadrul întâlnirii s-a discutat despre finalizarea programelor operaționale 2007-2013 și accelerarea implementării programelor noi, aferente perioadei 2014-2020. De asemenea, au fost abordate teme legate de proiectele fazate și proiectele retrospective, precum și de efortul autorităților de a adopta măsuri menite să crească eficiența utilizării fondurilor structurale și de coeziune.Ministerul Fondurilor Europene este coordonatorul fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020 și al Instrumentelor Structurale 2007-2013 în România, îndeplinind rolul de Autoritate de Management pentru mai multe programe operaționale: Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013 (POS Transport), Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 (POS Mediu), Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU), Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013 (POSCCE), Programul Operațional Asistență Tehnică 2007-2013 (POAT 2007-2013), Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU), Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC), Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-fondurilor-europene/comunicat-de-presa-al-ministerului-fondurilor-europene-intalnire-ministru-aura-raducu-comisar-corina-cretu