IRCC scade în iulie 2023. Care sunt previziunile privind IRCC?

BUCURESTI - 3 iulie 2023

Comunicat tip Administrativ / Management in Finante / Contabilitate

Conform calculelor preliminare, IRCC aplicat pentru trimestrul 3 al anului 2023 va fi in jur de 5.93%, față de 5.98%, cât era în trimestrul 2. Deși impactul asupra ratelor românilor care au credite cu dobândă variabilă va fi nesemnificativ, acesta poate fi un indicator al faptului că dobânzile urmează să aibă un trend descendent, sunt de părere experții în creditare.

IRCC scade în iulie 2023. Care sunt previziunile privind IRCC?

IRCC scade în iulie 2023. Care sunt previziunile privind IRCC?

 Recomandarea este ca în perioada următoare, dacă nu este vreo urgență care nu suportă amânare, să ne abținem în a accesa credite noi, mai ales credite ipotecare pentru că încă suntem într-o perioadă foarte incertă, cu război la graniță, cu inflație mare, lucruri care pot să ne impacteze veniturile și coșul de consum, creditele fiind o povară suplimentară pe care o luăm. Dobânzile la credite sunt foarte mari.  

Ion Soltinschi, consultant Mr. Finance

IRCC este indicele după care se calculează dobânda pentru creditele acordate în lei. Acesta se aplică pentru creditele acordate după luna mai 2019. Deși în trimestrul al doilea al anului acesta avea valoarea de 5.98%, pentru următoarele trimestre valoarea acestuia va fi în jur de 5.93% sau chiar mai mică. Acest lucru va genera și o mică nesemnificativă a ratelor aferente creditelor ipotecare cu dobândă variabilă. Cu toate acestea, în trimestrul al treilea IRCC va scădea pentru prima dată în ultimii doi ani. Este acesta un semnal că în perioada următoare ar trebui să ne așteptăm la o scădere continuă a dobânzilor?

”Recomandarea este ca în perioada următoare, dacă nu este vreo urgență care nu suportă amânare, să ne abținem în a accesa credite noi, mai ales credite ipotecare pentru că încă suntem într-o perioadă foarte incertă, cu război la graniță, cu inflație mare, lucruri care pot să ne impacteze veniturile și coșul de consum, creditele fiind o povară suplimentară pe care o luăm. Dobânzile la credite sunt foarte mari. Pentru un credit ipotecar cu dobândă variabilă, DAE poate să ajungă aproape de 9-10%. O dobândă de 9% pe o perioadă de 30 de ani, înseamnă un total de rambursat de trei ori mai mare față de suma împrumutată”, a declarat, Ion Soltinschi, consultant Mr. Finance.

Deși în 2022 BNR a luat de opt ori decizia de majorare a dobânzii de referință, în 2023 acest lucru s-a întâmplat o singură dată, în ianuarie. Potrivit experților, acest lucru înseamnă că în trimestrele următoare nu ar trebui să ne așteptăm la creșteri substanțiale a dobânzilor aferente creditelor , dar nici la scăderi semnificative. Atât timp cât inflația este mult peste ținta BNR, cel mai probabil și dobânzile vor fi destul de sus. Cu toate acestea, BNR are previziuni optimiste referitoare la inflație.

Pentru trimestrul al treilea, BNR estimează o inflație de 8,9%, în continuă descreștere până în primul trimestru al anului 2025, când, conform estimărilor, ar trebui sa avem o inflație de circa 4%.

„Ar fi un scenariu foarte optimist, acest lucru ar duce inevitabil și la scăderea indicilor bancari, în primul rând IRCC, lucru care ar ușura foarte mult situația financiară a peste 450.000 de români care au credite cu dobândă variabilă legată de IRCC. Însă, cel puțin până la sfârșitul acestui an, nu ar trebui să ne așteptăm la mari schimbări în ceea ce privește indicele IRCC”, completează Ion Soltinschi, consultant Mr. Finance.

LA CE SĂ FIM ATENȚI ÎN URMĂTOAREA PERIOADĂ?

Deși se pare că valoarea IRCC a ajuns la plafonul de sus, și nu ar trebui să ne așteptăm la creșteri majore a acestuia, în următoarea perioadă românii ar trebui să fie atenți la bugetul lor, la creditele pe care deja le au și la cele pe care intenționează să le acceseze.

„Dacă totuși suntem nevoiți să facem acest pas, recomandat este să fie făcut doar după ce a fost construit fondul de urgență, rezerve care să acopere cel puțin 6 luni de cheltuieli. Pe lângă asta, dat fiind faptul că în următorii doi ani ar trebui să ne așteptăm la o descreștere a dobânzilor, cu condiția că nu ne paște o nouă criza și/sau forță majoră, cum a fost începerea războiului din Ucraina, putem să ne orientăm către dobândă variabilă, astfel încât treptat să scadă rata lunară. Și nu în ultimul rând, să fim atenți la gradul de îndatorare. Deși gradul maxim este de 40% - un prag destul de mare și chiar periculos, este recomandat ca ratele aferente creditelor să nu depășească 25-30% din venitul nostru lunar. Așa cum am mai spus, ar trebui ca în perioada următoare să ne situăm într-o zonă a prudenței, să nu facem achiziții inutile sau să luăm decizii care se ne impacteze negativ din punct de vedere financiar”, afirmă Ion Soltinschi, consultant Mr. Finance.

Despre Mrfinance Romania

Mr.Finance este o platformă online care oferă utilizatorilor informații utile despre credite bancare sau nebancare, asigurări, utilități, investiții, criptomonede și tranzacții Forex. Prin serviciile companiei, aceștia pot compara prețurile instrumentelor financiare pe care vor să le acceseze. Mr.Finance pune la dispoziția românilor și opțiunea de a compara și evalua cele mai bune oferte de credite înainte de a le accesa efectiv, pentru a vedea care produs are costuri mai mici.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mrfinace-romania/ircc-scade-in-iulie-2023-care-sunt-previziunile-privind-ircc