Ateliere de origami pentru copii

BUCURESTI - 2 august 2012

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ aşteptă copiii în perioada 6 – 10 august 2012, să pornească alături de instructori și specialiștii zoologi într-o nouă experiență de însușire a tehnicii plierii hârtie.
Atelierul își propune familiarizarea participanților cu tehnica plierii hârtiei, apărută în Japonia acum câteva sute de ani și, dezvoltarea prin joacă, a atenției la detalii, îmbunătațirea orientării în spațiu, a gândirii logice, a preciziei, a disciplinei și a comunicării. Acest modul se intitulează Baza pătratului dublu și cea a cocorului și este dedicat realizării de animale, flori şi decoraţiuni ce pornesc de la aceast modul de bază.

Ateliere de origami pentru copii

Noutatea acestor ateliere constă în aceea că sunt mixte, cu o parte de zoologie și alta de Origami; atât copiii cât și parinții sau bunicii se pot înscrie la curs petrecând astfel o parte a timpului împreună, într-o activitate relaxantă și distractivă care, nu necesită nicio aptitudine înnăscută.

 

Modulul este structurat în 5 sedinţe, de luni până vineri, de la orele 1430 la 1600 şi este susţinut de către instructorul Origami Bogdan Petcu.

 

Costurile de participare sunt de 150 Ron/copil pentru 5 ateliere; înscrierile de participare se fac în limita a 14 locuri, pe adresa de email: florentinap@antipa.ro

 

 

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning, Nestle, Nesquik

Parteneri media: Unitedmedia, TVR3, Radio Romania, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, BBC Science Focus, Zile si Nopti, Orasul Meu, Gradinite.com, Parentime, BeWhere!, Salut Bucuresti, SmartFM, Itsy Bitsy, RFI, 7 Pitici, Qbebe, inParc

 

 

Mai multe detalii: http://www.antipa.ro/ateliere-origamii-copii-2012 si pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”

Informatii suplimentare despre programe: dr. Aurora Stanescu, e-mail: auroras@antipa.ro, 0723.149.694

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/ateliere-de-origami-pentru-copii3