Herbar de Bucuresti

BUCURESTI - 30 iulie 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE NATURALA “GRIGORE ANTIPA” organizeaza in perioada 4 - 15 august cel de - al patrulea modul al Scolii de Vara 2008, intitulat Herbar de Bucuresti - Modul de botanica, coordonat de catre Dr. Aurora Stanescu, autorul programului. Scoala de Vara se adreseaza atat elevilor din ciclurile primare, cat si celor din ciclurile gimnaziale, pasionati de biologie sau doar curiosi sa afle ce se intampla in muzeu, “in spatele usilor inchise”.

Pe parcursul celor doua saptamani dedicate acestui nou modul, cursantii vor participa la activitati teoretice si practice avand ca subiect identificarea plantelor specifice habitatelor urbane, atat de puternic influentate de impactul antropic dar si tehnici muzeale de conservare a plantelor in herbarele stiintifice.

Lectiile teoretice vizeaza transmiterea de informatii referitoare la morfologia si fiziologia plantelor superioare ca si adaptarile unora dintre speciile vegetale la medii de viata particulare (plante acvatice, plante de desert, plante de saratura etc.). Tot in cadrul acestor prezentari plantele vor fi abordate si ca organisme producatoare de otravuri sau “medicamente”, instrumente eficiente in farmacia umana si veterinara.

Cursurile se desfasoara zilnic intre orele 10.00 – 12.00, exceptie facand zilele de sambata si duminica. Cursantii vor avea si 2 zile de deplasare in teren unde, impreuna cu Dr. Aurora Stanescu si Dorel Rusti, vor observa flora din zona de deplasare si vor determina speciile de plante colectate in vederea realizarii propriului herbar.

Dupa cele doua saptamani de cursuri si activitati practice, cursantii vor sustine un examen final care va consta intr-un test grila, proba practica si examinarea orala. Examinarea va fi sustinuta in Amfiteatrul Muzeului in ultima zi a modulului incepand cu orele 10.00. Participantii care obtin in urma testarii medii de peste 9.00 vor primi ATESTATUL de Organizator si Conservator de Herbar Scolar, iar ceilalti elevi vor incheia cursul odata cu primirea DIPLOMEI de Participare.

Costul cursului este de 150 RON/persoana. Pentru doi frati, costul cursului este de 270 RON. Taxa se achita la serviciul CONTABILITATE.

Rezervarile nominale se pot face la telefon : 3128826 int. 119 sau prin e-mail : florentinap@antipa.ro, dianai@antipa.ro

Grupele de participanti, la fiecare modul in parte, cuprind intre 7 si 14 elevi !

Despre Muzeul Antipa

Muzeul National de Istorie Naturala ''Grigore Antipa'' este o veche institutie culturala, de educatie si cercetare stiintifica. In ultima vreme muzeul se remarca prin dinamism, organizand manifestari inedite, interactive, pentru vizitatori de toate varstele.
Informatii suplimentare : Dr. Aurora Stanescu, autorul proiectului (0788.593.485 sau 312.88.26 int. 119, e-mail : auroras@antipa.ro)