Muzeul National de Istorie Naturala 'Grigore Antipa' se inchide

BUCURESTI - 9 ianuarie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucuresti va fi inchis pe o perioada de aproximativ un an.
Muzeul „Antipa” din Bucureşti a demarat în data de 5 ianuarie 2009 proiectul de reorganizare prin modernizarea spaţiilor de vizitare. Acest proiect are la bază necesitatea de adaptare a mesajului către publicul vizitator, din ce în ce mai exigent şi mai selectiv, ca şi prezentarea patrimoniului deţinut într-o formă mai accesibilă, mai incitantă şi mai estetică, dar şi în condiţii optime de conservare.


Modernizarea expunerii permanente se va materializa prin prezentarea pieselor pe teme de zoologie, ecologie, geologie, paleontologie şi antropologie, într-o nouă manieră, scenografică, care să transmită publicului informaţii vizuale şi sonore complexe despre biodiversitatea speciilor şi a habitatelor din România şi de pe Glob. In planurile noii expuneri permanente sunt prevăzute, în premieră pentru Muzeul „Antipa”, spaţii pentru interactivitate, săli multimedia şi compartimente amenajate ca laboratoare, în care vizitatorii vor putea face sau asista la experimente ştiinţifice, demonstraţii şi lucrări de laborator. Sunt proiectate locuri de relaxare, săli destinate activităţilor şi programelor de educaţie şi divertisment pentru public ca şi locuri de joacă si spaţii special amenajate pentru persoanele cu deficiente de vedere şi auz. Prin tot acest proiect, Muzeul îşi propune să transforme vizitarea pasivă, contemplativă de până acum într-o vizitare activă, dinamică, în cadrul careia vizitatorilor li se oferă posibilitatea de a descoperi adevărurile ştiinţifice, complexitatea şi cantitatea informaţiei pusă la dispoziţia publicului fiind decisă de către fiecare vizitator în parte, în funcţie de grupa de vârstă, gradul de interes şi timpul dedicat vizitei. Tot în cadrul noii expuneri vor apărea piese pe care publicul va avea voie să le atingă, precum şi instalatii care vor permite comparaţii între performanţele fiziologice atinse de diferite specii de animale în comparaţie cu specia umană.

Pentru ca vizitarea să fie cât mai eficientă din punct de vedere informaţional dar şi foarte placută, unele dintre tematici vor fi prezentate sub forma de diorame deschise, pe care vizitatorii le vor putea parcurge, în expunerea pieselor respectandu-se însă regula „maximă vizibilitate, cu maximă securitate”. In acest fel, vizitatorii devin din „trecători” prin expoziţie, personaje in „povestea spusa” în fiecare sală în parte, de fiecare tematică de prezentare, iar piesele expuse sunt protejate conform regulilor de conservare muzeologica.

Fondurile necesare acestui proiect amplu, complex si extrem de laborios sunt asigurate, în totalitate, de către Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului Naţional, pe seama unui proiect iniţiat în anul 2007 şi definitivat în 2008.

Chiar dacă în perioada în care se vor desfăşura lucrările proiectului, publicul nu va avea acces in Muzeu, noua expunere permanentă va merita asteptarea. Odată terminată modernizarea expunerii permanente, nu ne va ramane decât sa invităm vizitatorii să descopere Muzeul „Antipa”, reinventat la 100 de ani. Până atunci, noi cei de la „Antipa” vom porni cu toate activităţile şi programele noastre într-un turneu prin Bucuresti şi prin ţară, din dragoste şi respect pentru vizitatorii fideli, dar si pentru cei care vor fi, poate, curioşi să ne treaca pragul.

Despre Muzeul Antipa

Muzeul National de Istorie Naturala 'Grigore Antipa' este o veche institutie culturala, de educatie si cercetare stiintifica. In ultima vreme muzeul se remarca prin dinamism, organizand manifestari inedite, interactive, pentru vizitatori de toate varstele.

Informatii suplimentare : Dr. Aurora Stanescu (0788.593.485 sau 021.312.88.26 int. 119, e-mail : auroras@antipa.ro)

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/muzeul-national-de-istorie-naturala-grigore-antipa-se-inchide