Scoala de Vara - Modulul de paleontologie si mineralogie

BUCURESTI - 12 august 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE NATURALA “GRIGORE ANTIPA” organizeaza in perioada 18 – 30 august cel de–al patrulea modul al Scolii de Vara 2008, dedicat paleontologiei si mineralogiei, coordonat de catre doamna Rodica Tita, muzeograf. Scoala de Vara se adreseaza atat elevilor din ciclurile primare, cat si celor din ciclurile gimnaziale, pasionati de geologie sau doar curiosi sa afle ce se intampla in muzeu, “in spatele usilor inchise”.


Pe parcursul celor doua saptamani, cursantii vor participa la activitati teoretice si practice avand ca subiect notiunile de geologie – paleontologie. Proiectul isi propune familiarizarea elevilor cu teoriile de formare a Universului, a sistemului nostru solar si a Planetei Pamant, alcatuirea si formarea scoartei (crustei) terestre. Tot acum elevii vor afla informatii interesante despre procesul de fosilizare a plantelor si animalelor, tipurile de roci si clasele de minerale, geme ( pietre pretioase si semipretioase), meteoriti, fenomene carstice, etc.

Cursurile se desfasoara zilnic intre orele 10.00 – 12.00, exceptie facand zilele de sambata si duminica. Cursantii vor avea si 2 zile de deplasare la Suslanesti, judetul Arges unde, impreuna cu doamna Rodica Tita, vor incerca sa identifice tipurile de roci si sa colecteze diferite esantioane cu impresiuni de pesti, pene, crabi.

Dupa cele doua saptamani de cursuri si activitati practice, cursantii vor sustine un examen final care va consta intr-un test grila, proba practica si examinare orala. Examinarea va fi sustinuta in Amfiteatrul Muzeului in ultima zi a modulului incepand cu orele 10,00. Participantii care obtin in urma testarii medii de peste 9.00 vor primi ATESTATUL de Organizator si Conservator de Colectie Scolara de Zoologie, iar ceilalti elevi vor incheia cursul odata cu primirea DIPLOMEI de Participare.

Costul cursului este de 150 RON/persoana. Pentru doi frati costul cursului este de 270 LEI. Taxa se achita la serviciul CONTABILITATE.

Rezervarile nominale se pot face la telefon : 3128826 int. 119 sau prin e-mail : florentinap@antipa.ro, dianai@antipa.ro

Grupele de participanti, la fiecare modul in parte, cuprind intre 7 si 15 elevi.

Parteneri Media : www.mami.ro, www.parinti.com

Despre Muzeul Antipa

Muzeul National de Istorie Naturala ''Grigore Antipa'' este o veche institutie culturala, de educatie si cercetare stiintifica. In ultima vreme muzeul se remarca prin dinamism, organizand manifestari inedite, interactive, pentru vizitatori de toate varstele.
Informatii suplimentare : Dr. Aurora Stanescu, autorul proiectului (0788.593.485 sau 312.88.26 int. 119, e-mail : auroras@antipa.ro)

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/scoala-de-vara-modulul-de-paleontologie-si-mineralogie