Tur Virtual Panoramatic al Muzeului National de Istorie Naturala 'Grigore Antipa'

BUCURESTI - 30 aprilie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, inaccesibil publicului datorită lucrărilor de reorganizare şi modernizare a expunerii permanente începute în data de 5 Ianuarie 2009, poate fi vizitat virtual.

La solicitările publicului, dar şi din dorinţa de a continua promovarea valorosului patrimoniu ştiinţific şi cultural deţinut (diorame, colecţiile de zoologie, paleontologie şi mineralogie, cele de etnografie mondială şi antropologie), începând cu data de 15 aprilie 2009, atât cei care nu ne-au trecut pragul niciodată cât şi prietenii fideli ai muzeului pot porni într-o vizită virtuală prin sălile expunerii permanente, aşa cum a fost aceasta organizată până la data închiderii.

Turul virtual panoramatic se poate accesa de pe adresa noastră de site www.antipa.ro.

Pentru prima dată de la lansarea site-ului oficial al Muzeului, se vor folosi site-uri de contorizare prin care intenţionăm să realizăm statistica vizitatorilor noştri virtuali: vom urmări numărul total de accesari zilnice, lunare şi anuale, numărul de vizitatori unici, orele de maximă accesare a site-ului, structura vizitatorilor noştri în funcţie de ţara de origine etc. Pentru a ne cunoaste şi mai bine vizitatorii actuali (virtuali), vom lansa pe site şi un chestionar, necesar obţinerii unor date statistice precum: structura pe vârste a vizitatorilor, pe categorii socio-profesionale, pe sexe etc.

Lansarea turului virtual panoramatic al Muzeului reprezintă prima etapa dintr-un proiect mai amplu de promovare a patrimoniului ştiinţific şi cultural deţinut şi de cunoaştere a publicului vizitator, virtual şi real. Acest proiect, numit de noi - „Grigore Antipa”- Muzeul Virtual al Biodiversităţii, început în primavara acestui an, se va continua şi dupa redeschiderea expunerii permanente deorece, aşa după cum se ştie, spre deosebire de pagina web a unui muzeu, oricare ar fi acesta, muzeul virtual trebuie să ofere vizitatorilor posibilitatea de a vedea on-line alte piese decât cele pe care le-ar întâlni în sălile de expunere la o vizitare clasică, live. În acest sens, la imaginile din actualul tur virtual se vor adauga în timp şi panorame ale colecţiilor ştiinţifice, inaccesibile publicului larg, ca şi imagini macro şi microscopice ale unor piese de patrimoniu deosebite şi nu în ultimul rând, filmulete dedicate tehnicilor de preparare a materialelor biologice după standarde muzeale realizate în laboratoarele de conservare - taxidermie proprii.

Cum în prezent puţine dintre muzeele româneşti prezintă şi un muzeu virtual, sperăm ca iniţiativa Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti să fie bine primită de către publicul de toate vârstele şi să îndrepte cât mai mulţi tineri către cultură, muzee şi inestimabilele lor patrimonii.

Despre Muzeul Antipa

Muzeul National de Istorie Naturala 'Grigore Antipa' este o veche institutie culturala, de educatie si cercetare stiintifica. In ultima vreme muzeul se remarca prin dinamism, organizand manifestari inedite, interactive, pentru vizitatori de toate varstele.

Detalii şi informaţii suplimentare: Dr. Aurora Stănescu – Sef Departament Relatii publice,martketing cultural si programe educative (0788.593.485 sau 021.312.88.26 int. 119, e-mail : auroras@antipa.ro)

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/tur-virtual-panoramatic-al-muzeului-national-de-istorie-naturala-grigore-antipa