La Fântâna şi Pastel Group câştigă locul 3 la EBWA Aqua Awards

BUCURESTI - 15 februarie 2010

Comunicat tip General in Media / Publicitate

European Bottled Watercooler Association (EBWA) a oferit locul 3 la categoria „Best promotion of healthy hydration” campaniei La Fântâna, realizată de Pastel Group. Campania câştigătoare a vizat un public-ţintă nişat, viitoarele şi proaspetele mămici, pe care le informează despre importanţa apei în viaţa lor şi a celor mici şi despre beneficiile watercooler-ului La Fântâna.

La Fântâna şi Pastel Group câştigă locul 3 la EBWA Aqua Awards

„Aceste femei au nevoie de un consum suplimentar de apă, pentru ca bebeluşii lor să fie cu adevărat bucuroşi. Am lucrat cu Pastel Group, încercând să ajungem cât mai aproape de target, asta însemnând că a trebuit să analizăm cât se poate de atent toate insighturile care contează pentru o viitoare sau proaspată mămică. Munca noastră a avut ca rezultat dublarea volumului de clienţi pe segmentul consumatorilor casnici”, subliniază Ana-Maria Gate, Director de Marketing La Fântâna.

EBWA este o asociaţie internaţională ce are ca scop promovarea serviciilor de aprovizionare cu apă de tip watercooler. Evenimentul EBWA Aqua Awards a avut loc anul acesta în Barcelona şi a reunit lucrările unor ţări ca Spania, Elveţia, Israel, Belgia sau Marea Britanie . La categoria la care a participat campania La Fântâna, locurile întâi şi doi au fost câştigate de Eden Springs Europe şi Sipwell (Belgia). Echipa care a organizat campania a fost compusă din: Ana-Maria Gate, Director de Marketing La Fântâna, Andreea Melinte, Senior Project Manager Pastel Group, şi Maria Anghel, Art Director Pastel Group.

Această campanie a marcat, în 2009, începutul colaborării dintre La Fântâna şi Pastel Group. După multe alte lucrări de grafică şi design, în prezent, La Fântâna realizează împreună cu grupul de comunicare un proiect inovator pe un alt segment de servicii.

Despre PASTEL AGE

Pastel Group este un grup de agenţii ce oferă servicii complete de comunicare. Printre clienţii agenţiei se numără Gabriela Szabo, Petrom S.A. - Grup OMV, L´Oréal România, Unilever Food Solutions, Heidi Chocolat, La Fântâna, HR Management Club, Epson România, Remedio Farmacii, Chello Central Europe, Federaţia Română de Atletism, Fundaţia Casa Campionilor, Direcţia pentru Afaceri Europene, Fundaţia Olimpică Română. La aceştia se adaugă campania socială “Sport pentru Viaţă”, cel mai longeviv şi mai drag proiect al agenţiei.


Diana Bucuroiu

PR Manager Pastel Group
Telefon: 0752 233 762
E-mail: diana.bucuroiu@pastelgroup.ro
www.pastelgroup.ro
www.pastelblog.ro

office@pastelgroup.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/pastel-age/la-fantana-si-pastel-group-castiga-locul-3-la-ebwa-aqua-awards