Accesul la informaţie nu trebuie să devină un lux pentru români

BUCURESTI - 29 septembrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

În aceste zile este rândul industriei de cablu să se confrunte cu schimbări neanunţate ale sistemului de taxare a serviciilor sale, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea legii nr. 8/1996 privind Dreptul de Autor şi Drepturile Conexe, lege modificată în august anul trecut prin legea 285 şi Ordonanţa de modificare a Legii Cinematografiei nr. 630/2002.

Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu (ACC), care reuneşte 132 membri, cu peste 2.2 milioane de clienţi, a analizat legislaţia din UE şi a constatat că nu există o practică la nivelul ţărilor europene de impunere a unei contribuţii de 1% aplicată asupra veniturilor realizate lunar de agenţii economici pentru transmisia prin cablu a emisiunilor de televiziune pentru finanţarea fondului naţional al cinematografiei. Exemple clare sunt reprezentate de legislaţia din Franţa, Olanda, Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria, Suedia, Norvegia, Belgia.

În măsura în care se consideră că recepţionarea prin intermediul televizoarelor a operelor audiovizuale poate constitui un motiv de taxare în favoarea industriei cinematografice, finanţarea acesteia, ca şi în cazul Televiziunii Naţionale, ar trebui să se facă prin taxe impuse pe deţinerea de receptoare şi nu pe abonamentul la cablu. Serviciile audiovizuale sunt disponibile publicului românesc nu doar prin cablu, ci şi prin recepţia terestră şi prin platformele digitale.

Totodată, ACC consideră iniţiativa legislativă de eliminare a plafonului maxim de 2% al remuneraţiilor pe care operatorii de cablu le plătesc organismelor de gestiune colectivă pentru drepturile de autor şi conexe, plafon aliniat la practica ţărilor din această regiune, ca fiind o prevedere care va antrena creşteri majore ale preţului abonamentelor la cablu pentru cei peste 3,5 milioane de clienţi, creşteri care se vor adăuga celor rezultate din introducerea cotei de 19% TVA, începând cu 1 iunie 2005. Aceste sume sunt colectate de la abonaţii de cablu pentru a plăti prin intermediul societăţilor de gestiune colectivă drepturile de autor şi conexe aferente emisiunilor cuprinse în canalele TV difuzate care sunt peste 95% provenite din alte ţări. Nu sunt sume de care artiştii români sau cultura naţională să poată beneficia, în afara cazului unei deturnări a scopului definit de lege pentru aceste plăţi.

Cele două iniţiative legislative, promovate extrem de rapid şi fără consultarea industriei, vin în contradicţie cu declaraţiile recente ale membrilor guvernului, potrivit cărora mediul de afaceri a fost asigurat că eventualele modificări, în timpul anului fiscal 2005, ale sistemului de taxare şi impozitare vor fi discutate in prealabil cu agenţii economici implicaţi, pentru a se găsi soluţii viabile, care să nu le afecteze activitatea în mod dramatic şi nici să nu afecteze puterea de cumpărare a românilor.
Este vorba de 500 de companii care oferă servicii de comunicaţii electronice la peste 3,5 milioane de clienţi, în peste 10.771 de reţele din 10.546 de localităţi, prin munca a peste 12.000 de angajaţi. Aceasta este industria de cablu din România care realizează 1,5% din PIB.

„ACC poate să demonstreze cu date şi cifre că menţinerea prevederilor legale anterioare ordonanţelor de modificare, atât în ceea ce priveşte Legea Cinematografiei, cât şi Legea Dreptului de Autor şi Drepturilor Conexe sunt benefice atât pentru statul român, colector de taxe şi impozite, cât şi pentru cetăţenii care trebuie să aibă acces la informaţie în condiţii economice corelate cu puterea lor de cumpărare. Accesul la informaţie nu trebuie să devină un lux pentru români”, a declarat Radu Petric, Preşedintele ACC.

În zilele următoare, ACC va iniţia dialogul cu instituţiile chemate să valideze aceste modificări legislative, dar în aceeaşi măsura va relua dialogul cu instituţiile care au promovat în această toamnă cele două iniţiative legislative, respectiv:
Comisia de cultură, arte şi mijloace de informare în masă;
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Senat;
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a cărui politică este de a susţine investiţiile şi serviciile care permit accesul la informaţie şi comunicare a românilor;
Ministerul Culturii şi Cultelor care cunoaşte eforturile operatorilor de cablu de a menţine costul abonamentului TV pe cablu la cel mai redus nivel din Europa, în demersul de a permite accesul a milioane de oameni la televiziune şi la celelalte servicii conexe;
Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Argumentele ACC care stau la baza acestui dialog sunt:

În România operatorii de cablu oferă preţul unui abonament la cablu cu cea mai mică valoare faţă de statele din UE, mai mult, acesta este inferior ca valoare abonamentului la cablu din Moldova sau Bulgaria.

Numărul de programe TV din pachetul de bază este mai mare în România, faţă de media din Uniunea Europeană.

Operatorii de cablu transmit peste 50 de canale TV cu versiune romanescă, pentru a oferi abonaţilor acces la informaţie în limba maternă.

Investiţiile operatorilor de cablu depăşesc 500 de milioane de Euro. Ele cuprind: importul de tehnologie de ultimă generaţie, forţa de muncă angajată în industrie, dezvoltarea infrastructurii de cablu, servicii. Reţeaua de cablu este ”vie”, ea necesită dezvoltare, reparaţii, modernizări, asistenţă oferită clienţilor.

Industria de cablu este un mare plătitor de taxe şi impozite la stat. Pe lângă taxele şi impozitele pe salarii, TVA, operatorii de cablu plătesc:

Drepturile de difuzare către canalele de televiziune care ating până la 40% din preţul unui abonament (ne situăm astfel la preţul mediu şi peste medie din UE).
Drepturile asociate programelor (drepturile de autor şi conexe), care de abia din luna mai 2005 reprezintă 2% din abonament; anterior plătindu-se 6,5% unul dintre cele mai înalte nivele din statele UE învecinate.
Reţelele de cablu sunt construite aerian folosind stâlpii aflaţi în proprietatea Electrica, Romtelecom, a companiilor de transport urban. Costurile operatorilor de cablu au atins în acest an valori foarte mari şi datorită chiriilor mereu în creştere plătite acestor companii: peste 4% din valoarea abonamentului în mediul urban şi peste 10% în mediul rural, datorită densităţii reduse a abonaţilor.


Despre Prais Corporate Communications

„Creşterea preţului abonamentului la cablu prin modificarea acestor legi loveşte în primul rând în abonaţi, în posibilitatea acestora de a cumpăra servicii audiovizuale care le oferă informare şi divertisment. Ca la fiecare majorare de preţ, se va reduce numărul clienţilor şi va creşte numărul conectărilor ilegale. Nu doar operatorii de cablu vor înregistra pierderi, ci şi statul, care va colecta mai puţine taxele şi impozite”, a adăugat Radu Petric, Preşedintele ACC.

Radu Petric, Preşedinte ACC
Telefon: 021 2242070
Fax: 021 2242071
Mobil: 0722 362862

comunicatii@cablu.org

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/prais-corporate-communications/accesul-la-informatie-nu-trebuie-sa-devina-un-lux-pentru-romani