Summit pentru femei-antreprenor: UPcelerator 2024. Cum să ai un business de succes și să te bucuri de viață

BUCURESTI - 28 martie 2024

Comunicat tip General in Afaceri, Educatie / Cultura, Cursuri

Live site

Adriana Radu, digital business mentor, împreună cu Start Business Fast, anunţă lansarea celei de-a doua ediții a Summitului UPcelerator: Successful Business & Life 2024, un eveniment pentru femeile antreprenor la ȋnceput de drum cărora le oferă soluţii concrete de dezvoltare a afacerilor, în armonie cu viața personală. Summitul se va desfășura online între 8 și 12 aprilie 2024 și va aduce împreună 20 de experți ȋn antreprenoriat, personal branding, marketing și dezvoltare personală, care vor oferi participantelor instrumentele necesare pentru a își atinge obiectivele cu ușurință și în armonie cu aspirațiile personale. Evenimentul este gratuit.

Summit UPcelerator 2024

Summit UPcelerator 2024

Summitul UPcelerator 2024 se adresează femeilor antreprenor care activează ca terapeut, coach, trainer, consultant, expert și care se confruntă cu provocări în dezvoltarea afacerilor lor și în navigarea mediului online tot mai complex și în continuă schimbare. Evenimentul vizează transformarea modului în care acestea își conduc companiile, promovând un model bazat pe comunitate care permite creștere sustenabilă și autenticitate în business. De asemenea, vor putea învăța să creeze un produs sau o ofertă, să gândească un plan de promovare, să folosească automatizări, să nu se teamă de expunerea publică și să evalueze corect serviciile lor.

Evenimentul va fi structurat, asemenea unei afaceri online, în 3 pași:

8 aprilie: “Creează bazele afacerii”, în care se descoperă importanța mindsetului, se definește brandul personal și se aleg produsele în funcție de nivelul afacerii

9-10 aprilie: “Construiește” – Integrarea unor acțiuni simple prin care se dezvolta comunitatea de fani și se crește autoritatea de expert.

11-12 aprilie: “Accelerează”– Eficientizarea business-ului cu ajutorul inteligenței artificiale și prin automatizări.

Participând la summit, antreprenoarele vor găsi soluții practice, simple și testate la provocările de business și emoționale pe care le ȋntampină în gestionarea afacerilor lor, astfel încât să aibă succes în business și să se bucure de viață. Le vom oferi instrumente pentru a elimina sentimentul de copleșire, stres și epuizare pe care fondatoarele le trăiesc adeseori, prin strategii eficiente care echilibrează afacerea și viața personală. Ȋncurajez doamnele care vor sa facă trecerea de la angajat la antreprenor să se alăture comunității noastre vibrante, unde vor avea oportunitatea să împărtășească experiențe și să se inspire reciproc pentru a-și atinge potențialul maxim în afaceri și în viață," a declarat Adriana Radu, organizatoarea evenimentului.

Prezentările vor aborda o gamă largă de subiecte, de la strategii de afaceri și marketing la dezvoltare personală, tehnologie și AI și vor include ateliere practice și sesiuni de networking, adaptate pentru a oferi o experiență valoroasă și utilă participanților. Speakerii care au confirmat prezența până în prezent sunt: Adriana Radu, fondatoarea Start Business Fast și inițiatoarea Summitului UPcelerator, Paul Ardeleanu, Cristian Mezei, Andreea Halikias, Florin Păsat, Olivia Angelescu, Nathalie Doremieux, Stephanie Fiteni, Adelaida Săcăluș, Ramona Burda Sălăjan, Irina Constantin, Mihai Mihalcea, Eli Neicuț, Marina Ionescu, Oana Teșoi, Oana Herra, Cosmina Stoicescu, Cristina Anghel și Beni Zaharia.

Un aspect distinctiv al acestui eveniment este secțiunea "Private Experience", care oferă ateliere private pentru cei care optează pentru Pass-ul VIP. Printre experții care vor facilita aceste ateliere se numără Adriana Radu, Cristian Mezei, Andreea Halikias, Florin Păsat și Mihai Mihalcea.

Despre Summitul UPcelerator: Successful Business & Life 2024

Summitul UPcelerator se află la cea de-a doua ediție, primul eveniment avand loc în 2022, când a reunit peste 1000 de participanți și 12 speakeri români și internaționali. Mai multe informații despre Summitul UPcelerator și înregistrare:  https://upceleratorhub.com/

Adriana Radu este fondatoarea Start Business Fast, Digital Business Mentor, autoare și antreprenoare și sprijină antreprenorii la început de drum să dezvolte afaceri online aliniate cu personalitatea lor. În ultimii doi ani, Adriana și echipa sa au ajutat peste 50 de antreprenori să își atingă obiectivele și să își transforme visurile în realitate prin strategii de vânzări și marketing cât și prin formarea mindsetului de creator de afaceri.

Partenerul media este no.mad.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/pressence-communications-and-branding/summit-pentru-femei-antreprenor-upcelerator-2024-cum-sa-ai-un-business-de-succes-si-sa-te-bucuri-de-viata