ZIUA COPILULUI LA FĂLTICENI

Falticeni - 30 mai 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

Ziua Copilului la Fălticeni, a fost marcată duminică 29 mai printr-o serie de manifestari organizate de Primaria Fălticeni, în colaborare cu Clubul Elevilor şi Casa de Cultură.

ZIUA COPILULUI LA FĂLTICENI

Cu acest prilej, în tot municipiul au avut loc concursuri sportive şi manifestări artistice. La ora 10, primarul Vasile Tofan a dat semnalul începerii distracţiei, invitându-i şi pe cei care-i însoţeau pe cei mici să se retrăiască clipele frumoase ale copilăriei. Printre cei care s-au alăturat sutelor de copii au fost zăriţi împreună cu copii sau nepoţii: consilierii locali, deputatul Romică Andreica şi foarte multe cadre didactice. Manifestările din acest an s-au derulat pe două secţiuni: secţiunea sportivă: probe de atletism, jocuri sportive – şah, tenis de câmp, volei, fotbal, karting, ciclism, role şi secţiunea artistică: desene pe asfalt, design vestimentar şi divertisment. De la ora 15.00, pe scena amenajată în Piaţa „Nada Florilor”, într-un spectacol maraton, peste 20 de formaţii şcolare au prezentat în faţa asistenţei programe artistice reunite sub genericul „Cântec, joc şi voie bună”. Ziua copilului s-a încheiat cu o discotecă în aer liber. Sărbătoarea a fost prinsă în agenda culturală a municipiului, iar premierea a constat în peste 1000 de diplome şi dulciuri pentru participanţi, premii asigurate de municipalitate, cu sprijinul S.C. BOTUŞANU şi COCA COLA.

Despre Primaria Municipiului Falticeni

Directia Administratie Publică Locală
Compartiment mass-media
Directia Administratie Publica Locala
ref. Alexandru Mitu

massmedia@falticeni.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-falticeni/ziua-copilului-la-falticeni