Festivalul Castanilor

Ploiesti - 7 octombrie 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primăria municipiului Ploieşti, Casa de Cultură „I.L.Caragiale” Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti organizează ediţia a V-a a Festivalului Castanilor, în perioada 08 – 09 octombrie 2004.

Festivalul Castanilor

Ediţia de anul acesta, este găzduită de Teatrul „Toma Caragiu” şi va reuni 18 participanţi din 13 oraşe din ţară, 6 dintre aceştia fiind formaţii. Concurenţii au fost selectaţi prin preselecţie, iar preşedintele juriului este compozitorul Titus Andrei.

Concursul debutează vineri, 08 octombrie 2004, la ora 16.00, iar seara va fi încheiată cu un recital susţinut de Mircea Baniciu şi Vladi Cnejevici. În cea de-a doua zi de festival va avea loc gala laureaţilor la ora 16.00, urmată de recitalurile susţinute de Victor Socaciu, Mircea Vintilă şi formaţia „Brambura”.

Premiile acordate în cadrul actualei ediţii vor fi următoarele: premiul I 300 Euro, premiul II 250 Euro iar premiul III 150 Euro.

Biletele pentru festival se pot procura de la casieria teatrului „Toma Caragiu”,iar pretul acestora va fi redus pentru pensionari, studenţi şi elevi.

Sponsorii acestui festival sunt: UPC, S.C. Anticoroziv Prahova Prod S.R.L, S.C. Tincob Construct S.R.L, S.C. Romconstruct S.A., S.C. Daily Press, S.C. Omecons S.R.L., S.C. Alrod Consult S.R.L., S.C Inscons S.R.L.



Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare, Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/festivalul-castanilor