Valoare împreună - experiența regională și tehnologia globală
Iasi - 19 septembrie 2011
Comunicat tip Administrativ / Management in Afaceri, IT&C, Media / Publicitate
“Valoare împreună” este numele și conceptul evenimentului care va avea loc în zilele de 22 și 23 septembrie 2011 în Iași, la Hotel Ramada și Muzeul Unirii. Având în spate forța și tehnologia partenerilor HP și Microsoft, compania Quartz Matrix celebrează experiența acumulată pe parcursul a 18 ani de activitate și puterea tehnologică globală a celor mai importante nume din business-ul IT. Prezentările vor reuni în cele 2 zile peste 70 de directori generali și 100 de manageri IT ai celor mai importante companii și instituții din regiunea Moldova. Evenimentul “Valoare împreună” evidențiază parteneriatul dintre clienți, Quartz Matrix și vendori.
Mihai Suchar
“Valoare împreună” este numele și conceptul evenimentului care va avea loc în zilele de 22 și 23 septembrie 2011 în Iași, la Hotel Ramada și Muzeul Unirii. Având în spate forța și tehnologia partenerilor HP și Microsoft, compania Quartz Matrix invită în cele 2 zile ale evenimentului peste 70 de directori generali și 100 de manageri IT ai celor mai importante companii și instituții din regiunea Moldova.
În prima zi a evenimentului, 22 septembrie, la Hotel Ramada, sala New York, echipa Quartz Matrix, împreună cu partenerii săi, va prezenta valoarea de business adusă clienţilor prin tehnologii de cloud. Sunt invitați specialiștii IT interesați de alinierea proceselor IT la cerințele de business ale organizațiilor, care vor sa aibă o imagine corectă asupra costurilor generate de tehnologia cloud. HP vine în completarea soluțiilor de virtualizare cu noul concept Instant-ON necesar desfășurării în condiții optime a activităților într-o companie. Speakerii prezenți vor discuta și despre direcțiile noi de business din sfera calculatoarelor personale, mai ales în contextul deciziei HP de a renunța la divizia de PC-uri. În ultima parte a sesiunii vor fi prezentate tehnologiile de printing și soluțiile Microsoft pentru afaceri, evenimentul reunind în același loc toate diviziile funcționale HP și Microsoft.
În data de 23 septembrie 2011, continuăm seria de prezentări „Valoare împreună”. După două secole de istorie și expertiza acumulată printr-un amplu proces de restaurare, Muzeul Unirii își deschide porțile către Dumneavoastră. “Pentru că ne dorim să creăm Valoare împreună, vă invit să ne însoțiți într-o călătorie istorică prin încăperile lui Cuza, pentru a celebra experiența noastră regională și puterea tehnologică globală a celor mai importante nume din business-ul IT - HP și Microsoft” a declarat Mihai Suchar, Directorul General Quartz Matrix. Evenimentul va avea susținerea Doamnei Drd. Aurica Ichim, Director la Muzeul Unirii, care va evidenția conexiunea între tradiție și tehnologie. În aceeași ordine de idei, evenimentul “Valoare împreună” evidențiază parteneriatul dintre clienți, Quartz Matrix și vendori.
Înregistrarea la eveniment se face online la adresa http://www.quartzmatrix.ro/valoare/inregistrare/
Despre Quartz Matrix
Quartz Matrix este compania naţională care, prin experienţa de 18 ani, aduce VALOARE REALĂ colaboratorilor săi prin servicii consultative, suport tehnic acreditat şi portofoliul de soluţii pentru reducerea costurilor. Echipa noastră de consultanţi, proiectanţi şi specialişti în cercetare-dezvoltare au propulsat Quartz Matrix în topul celor mai sigure companii de pe teritoriul României, conform studiului efectuat de către firma de evaluare a riscului de credit internaţional – Coface pentru anul 2010. În acelaşi an, compania noastră s-a situat pe locul 4 în Clasamentul Consiliului National al IMM-urilor din România, pe domeniul IT&C.
Certificările obţinute, ISO 9001:2001, ISO 14001:2005, ISO 18001:2008 şi ISO 27001:2005 sunt o confirmare a profesionalismului şi a dedicării manifestate de specialiştii noştri în dezvoltarea de soluţii business la standarde internaţionale. Soluţiile proprii dezvoltate de Quartz Matrix, ProLang®–laborator fonetic digital, STS–sistem de traducere simultană, DigiTrafic®–contorizare flux persoane şi E-Net–sistem de management energetic, au primit recunoaştere naţională prin onorul “Marca de Aur” la Expoziţia “Fabricat în România”. Suntem parteneri de încredere ai celor mai mari experţi mondiali în domeniul tehnologiei informaţiei, alianţă care s-a concretizat în certificările: Microsoft Gold Certified Partner, IBM Advanced Business Partner, VMware Enterprise Partner, Cisco Select Certified Partner, HP Preferred Partner
-
Bogdan Suchar - Coordonator Marketing
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- QUARTZ MATRIX