ROMENVIROTEC – Cel mai important eveniment internaţional dedicat protejării mediului

BUCURESTI - 8 februarie 2012

Comunicat tip Produse / Servicii in ONG, Stiinta / Cercetare, Tehnologie

In perioada 28 februarie – 2 martie 2012, Romexpo organizează sub patronajul Ministerului Mediului şi Pădurilor, cea de a XIX-a ediţie a manifestării expoziţionale ROMENVIROTEC - Expoziţie Internaţională pentru Tehnologii şi Echipamente de Protecţie a Mediului, Reciclare şi Energii Alternative.

ROMENVIROTEC – Cel mai important eveniment internaţional dedicat protejării mediului

Cu o tradiţie de 19 ani, ROMENVIROTEC va fi platforma ideală unde expozanţii şi vizitatorii specialişti vor participa la un program complex de conferinţe despre managementul deşeurilor şi noile tehnologii în domeniul monitorizării şi păstrării unui mediu curat - conferinţe susţinute de specialiştii din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Ambasadei Austriei si Ambasadei Belgiei dar şi firme private.

În cadrul expoziţiei firmele participante vor face demonstraţii cu cele mai noi echipamente pentru protecţia mediului.

Prima instalaţie de desorbţie termică indirectă din România pentru eliminarea în situ a solurilor contaminate cu mercur, tehnologiile de sortare magnetică, senzorii cu ultrasunete pentru producerea poliolefinelor secundare de mare puritate din deşeuri, precum şi maşina de reciclat sticla vor fi prezentate la ROMENVIROTEC 2012.

Printre firmele participante la ROMENVIROTEC 2012 se regăsesc, ca în fiecare an, liderii domeniului protecţiei mediului, dintre care enumerăm: Uni-recycling, Vivani, Salubritate, Enviro Chemie, Euritech, Greentech, Setcar, Elkaplast, ş.a.

De asemenea, în aceeaşi perioadă se desfăşoară Expoziţia Internaţională pentru Aparatură şi Instrumente de Măsură şi Control - ROMCONTROLA.

Mai multe informaţii despre ROMENVIROTEC si ROMCONTROLA puteţi găsi pe site-urile: www.romenvirotec.ro si www.romcontrola.ro.

Program de vizitare:

28 februarie – 1 martie 2012, între orele 10:00 – 18:00

2 martie, între orele 10:00 – 16:00

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romexpo/romenvirotec-cel-mai-important-eveniment-internaional-dedicat-protejrii-mediului