COMUNICAT DE PRESĂ

Constanta - 22 aprilie 2009

Comunicat tip General in Media / Publicitate

ZIUA de Constanţa, ziar interzis de Mazăre

Începând cu data de 6 aprilie a.c., mai mulţi cititori ne-au sesizat că, în chioşcurile Conpress Group nu au găsit ZIUA de Constanţa, iar abonamentele ce trebuiau distribuite prin grija aceleaşi companii nu au inclus şi ediţia locală a ziarului ZIUA. După verificarea informaţiilor a reieşit că situaţia prezentată este reală, fapt confirmat şi de vânzătorii de la punctele de distribuţie a presei ce aparţin societăţii Conpress Group şi în care ziarele sunt difuzate de SC Tutun şi Ziare SRL. De asemenea, responsabilii de chioşcuri ne-au comunicat că nici nu vor mai primi acest ziar, lucru ştiut de la şefii lor. SC Tutun şi Ziare SRL are ca unic asociat firma Conpress Group SRL, în acţionariatul căreia îl regăsim pe primarul Constanţei, dl. Radu Mazăre. Societatea deţine 85% din distribuţia de presă din Constanţa. Cu alte cuvinte, monopolul. Vânzarea ziarelor distribuite de SC Tutun şi Ziare SRL se face în chioşcurile ce aparţin Conpress Group, pe terenuri cesionate de la primăria condusă de Radu Mazăre. Cum linia ziarului nostru a fost întotdeauna echidistantă şi a prezentat atât părţile pozitive, cât şi pe cele negative ale administraţiei publice locale, dar şi ale activităţii primarului Radu Mazăre nu ne rămâne decât să afirmăm că edilul este deranjat de prezenţa noastră pe piaţa media constănţeană şi că scoaterea ziarului ZIUA de Constanţa de la difuzare din chioşcurile Conpress Group nu poate fi considerată decât o formă de interzicere a cotidianului nostru.

Este adevărat că încă de la sfârşitul lunii noiembrie 2008, SC Tutun şi Ziare SRL a informat că „datorită costurilor logistice ridicate“, se află în imposibilitatea de a mai distribui ZIUA de Constanţa. Adresa din 28.11.2008 a fost urmată de alte documente care menţionau acelaşi aspect, fără a avea însă urmări. În fapt, documentele transmise de SC Tutun şi Ziare SRL pot fi considerate avertismente ale societăţii de distribuţie faţă de materiale de presă apărute în cotidianul nostru. După cum precizam, prima adresă purtând semnătura directorului Tutun şi Ziare SRL a fost primită pe 28.11.2008, la doar două zile după ce ZIUA de Constanţa îşi arăta solidaritatea faţă de jurnalista Feri Predescu şi se alătura demersului de susţinere a acesteia pentru strângerea banilor cu care trebuie să-l despăgubească pe primarul Radu Mazăre . Următorul document, semnat de acelaşi director a fost datat 11.03.2009. În ediţia din 25 martie a.c. prezentam informaţii referitoare la terenul pe care Beatrice Mariş, judecătoarea care a condamnat-o pe Feri Predescu în procesul cu Mazăre primise de la edil, prin dispoziţie de primar, teren pe legea 10 din 2001. Punctul culminant l-a reprezentat materialul „Mazare: «M-au votat 70% din constănţeni» Greşit: NU l-au votat 70% din constănţeni“, apărut în ZIUA de Constanţa pe 31 martie 2009. considerăm că acesta a fost motivul care a dus la interzicerea cotidianului nostru în chioşcurile Conpress Group.

Am ales să nu facem cunoscut faptul că am fost interzişi în chioşcurile Conpress Group imediat după ce s-a demonstrat acest aspect din cauza faptului că nu am dorit să întinăm Săptămâna Mare cu probleme de acest gen. Cu toate acestea, SC Tutun şi Ziare SRL a recurs la demersul comunist şi a interzis distribuirea cotidianului ZIUA de Constanţa cu exact o săptămâna înainte de sărbătoarea Învierii Mântuitorului. În acest sens, am considerat necesar să aducem la cunoştinţa opiniei publice abuzul la care au recurs mai-marii urbei, interzicând un ziar considerat de conducerea Primăriei şi a Consiliului Judeţean, ca fiind unul de opoziţie. ZIUA de Constanţa îşi informează cititorii că va aplica metoda de difuzare proprie, într-un număr şi mai mare de exemplare, care se va completa cu ediţia on-line www.ziuadeconstanta.ro. Pe site-ul www.ziuadeconstanta.ro puteţi găsi toată documentaţia care ne susţine afirmaţiile, însoţită de un film în chioşcurile Conpress Group, mail-uri şi sesizări telefonice de la cititori care atestă faptul că ziarul ZIUA de Constanţa nu mai este distribuit în acele puncte de difuzare a presei.

Redactor şef,

Emilian ANDREI

Despre SC PUBLICITATE SRL

ZIUA de Constanta
str. Trandafirului nr. 12
900205, Constanta, Romania

Tel. 0241/611.906 / fax. 0241/611.905
E-mail: tomis@ziua.ro
www.ziuadeconstanta.ro
tomis@ziua.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-publicitate-srl/comunicat-de-presa95