A treia ediție Smart Business Technology Series prezintă soluții practice pentru noul Regulament General privind Protecția Datelor Personale, GDPR

BUCURESTI - 23 mai 2017

Comunicat tip Produse / Servicii in IT&C

Smart Business Technology Series, un eveniment organizat de Smart Alliance – Innovation Technology Cluster, ajuns la a treia ediție, are loc mâine pe 24 mai, la Hotel Epoque, București. În cadrul evenimentului se vor discuta soluții practice cu privire la noul Regulament General privind Protecția Datelor Personale, GDPR (General Data Protection Regulation). Vor fi prezentate multiple soluții, pornind de la cele clasice de securitate pe care majoritatea organizațiilor le au deja până la soluții de tipul Data Loss Prevention (DLP) dar și mai complexe.

A treia ediție Smart Business Technology Series prezintă soluții practice pentru noul Regulament General privind Protecția Datelor Personale, GDPR

Noul Regulament General privind Protecția Datelor Personale (GDPR), va fi adoptat pe întreg teritoriul Uniunii Europene din data de 25.05.2018. Acesta se va aplica oricărei entitatăți care prelucrează date cu caracter personal pe întreg spațiul european, indiferent de sediul social (ex. Facebook, Google, WhatsApp etc). GDPR are rolul de a oferi cetățenilor europeni mai mult control asupra datelor personale și mai multe drepturi asupra acestora. Entitățile care prelucrează date personale trebuie să:

1) să ceară acordul cetățeanului, printr-un contract, ca datele sale să fie prelucrate,

2) să îl informeze de fiecare dată când există o breșă în structura securității informatice și a accesului la datele cu caracter personal și

3) limitarea transferului de date personale în țările care nu se află sub incidența GDPR.

Aceste trei exemple, însă, nu acoperă și partea tehnică, care necesită soluții practice și fezabile.

„Deși mai avem un an, timpul este extrem de scurt iar implicațiile sunt complexe și implică mai multe departamente ale organizației, impactul principal pornind de la bugetul alocat până la modificarea proceselor și strategiei de vânzări și marketing. GDPR reprezintă o serie de schimbări majore la nivelul companiilor care prelucrează datele, iar în România discuțiile sunt încă în fază incipientă. Cu toate acestea, trebuie să accelerăm ritmul, deoarece durata implementării soluțiilor diferă, pentru că se aplică pe modelul fiecărei companii în parte” a declarat Gabriel Munteanu, Președinte al Smart Alliance – Innovation Technology Cluster. „Penalitățile pentru nerespectarea noului regulament GDPR sunt extrem de mari. Pot să ajungă la 20 de milioane de euro sau la 4% din cifra de afaceri, oricare dintre acestea este mai mare. Așadar, este in interesul fiecărei companii să-și înceapă cât mai repede posibil procesul de adoptare a unei soluții software pentru problematica ridicată de GDPR”, a mai adăugat Gabriel Munteanu.

            În cadrul evenimentului, vor fi acoperite cele mai importante aspecte ale GDPR: cadrul legislativ, cerințele tehnice și prezentarea soluțiilor:

a) Legislația Europeană pentru Protecția Datelor Personale. Noutăți. Obligațiile societăților. Amenzi – Beatrice ONICA JARKA – Firmă de avocatură Cunescu, Balaciu & Asociații

b) Prezentarea cerințelor tehnice și a unor soluții practice pentru obținerea conformității cu noul GDPR – Cosmin MĂCĂNEAȚĂ – Omega Trust

c) Soluții software integrate pentru asigurarea respectării principiilor de bază ale GDPR –Răzvan ȘOCU – Romsym Data 

Pe data de 24 mai 2017, seria de evenimente Smart Business Technology Series organizată de cel mai mare cluster de companii de IT&C din România, Smart Alliance – Innovation Technology Cluster, își va îndeplini, încă o dată, scopul de a prezenta cele mai bune soluții și tehnologii existente pe piața din România. 

Despre Smart Alliance

Fondat în 2015, Smart Alliance – Innovation Techonology Cluster este cel mai mare cluster de companii de IT&C din România și este alcătuit din 19 companii de IT&C cu capital 100% românesc, acționariatul fiind un criteriu de selecție al membrilor. Scopul Smart Alliance este de a derula servicii și activități de susținere a companiilor românești din domeniul IT&C și promovarea lor pe piața globală, sub un brand puternic. Smart Alliance oferă servicii de IT&C personalizate pentru: Customer Relationship Management, Customer Experience Management, Contact Center; Enterprise Resource Planning; Enterprise Content Management; Document Management System; Data Management Solutions; Business Process Management; Business Intelligence Analytics și Custom Solutions. Pentru mai multe informații, accesați: www.smartalliance.ro sau la contact@smartalliance.ro

Taguri: Smart