Smart Alliance – Innovation Technology Cluster a primit certificarea europeană de acreditare Bronze

BUCURESTI - 14 decembrie 2017

Comunicat tip General in IT&C

Pe 23 Noiembrie, Smart Alliance – Innovation Technology Cluster, cel mai mare cluster format doar din companii românești, a primit certificarea Bronze din partea Secretariatului European pentru Analiza Clusterelor (ESCA), o rețea de peste 70 de experți din mai mult de 30 de țări, organizată sub egida Comisiei Europene. Prin această certificare clusterului îi este confirmat stadiul de dezvoltare prin relațiile extrem de bune dintre companiile membre și partenerii tehnologici, distribuitori și publici. În România, în domeniul ICT, mai există doar șapte clustere cu certificare Bronze, iar reprezentanții clusterului se gândesc deja la următorul pas: certificarea Silver.

Certificare bronze_Smart Alliance

Certificare bronze_Smart Alliance

      Clusterul a fost analizat în urma unui interviu cu managerul clusterului, Corina PISTA, luat de catre un expert ESCA imparțial. Interviul a fost creat în jurul a 36 de indicatori de performanță, cum ar fi: structura clusterului, managementul și felul în care este condus clusterul, finanțarea, serviciile managementului, contactele, interacțiunea dintre membrii clusterului, premiile sau recunoașterea clusterului.

      „Suntem mândri de faptul că, după ce am efectuat proiecte de succes în peste 30 de țări din toată lumea, am obținut și certificarea Bronze, care reprezintă atât o validare a valorilor pe care le promovăm, cât mai ales a potențialului de creștere al clusterului. Această certificare este primul pas, obligatoriu, înainte de a putea accede către celelalte certificări de tip Silver și Gold. Procesul a fost unul complex și care a analizat clusterul din toate punctele de vedere, atât intern cât și extern. Prin această recunoaștere, clusterul Smart Alliance a devenit cel mai puternic promotor al inovației românești în ITC din sudul României recunoscut la nivel european. Evident, ne bucurăm, însă acesta este doar începutul” A declarat Gabriel MUNTEANU, președinte Smart Alliance – Innovation Technology Cluster.

      Recunoașterea din partea ESCA durează doi ani, timp în care Smart Alliance – Innovation Technology Cluster își propune să mărească numărul de proiecte la nivel național și internațional, atât prin dezvoltarea clusterului, cât și prin implicarea în dezvoltarea domeniului ITC din România.

     Puteți afla mai multe despre Smart Alliance – Innovation Technology Cluster accesând paginile de Facebook, LinkedIn și website.

 

Despre SMART ALLIANCE – Innovation Technology Cluster

     Fondat în 2015, SMART ALLIANCE – Innovation Technology Cluster este un creator și implementator de soluții inovatoare end-to-end de afaceri pentru sectoarele-cheie ale economiei romanești si mondiale. Alcătuit din 22 de companii de IT&C, soluțiile produse de companiile membre se vând și se implementează în peste 30 de țări din întreaga lume, cu resurse tehnice specializate ce totalizează peste 700 de angajați și o cifră de afaceri cumulată de peste 40 de milioane de euro. Pentru mai multe detalii, accesați site-ul www.smartalliance.ro sau la adresa contact@smartalliance.ro    

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/smart-alliance/smart-alliance-innovation-technology-cluster-a-primit-certificarea-europeana-de-acreditare-bronze