Centrul de Cercetare în Etică Aplicată vă invită la conferinţa “'Wise leadership' într-un mediu de criză. Reflecţii pe marginea unui film”

BUCURESTI - 31 mai 2010

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Bucureşti, 31 mai 2010

Vineri, 04.06.2010, Centru de Cercetare în Etică Aplicată (www.ccea.ro) şi Smart Solutions & Support, România (www.omnisolutions.ro), cu sprijinul Fundaţiei Dinu Patriciu (www.fundaţiadinupatriciu.ro), organizează la sediul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti o nouă dezbatere cu privire la etica în organizaţiile publice şi private. “'Wise leadership' într-un mediu de criza. Reflecţii pe marginea unui film” cea de-a patra întâlnire din cadrul Conferinţelor Publice de Etică Aplicată, corespunde intenţiei organizatorilor de a iniţia o serie de reuniuni săptămânale care să formeze o apetenţă mai mare din partea societăţii civile pentru discutarea temelor de natură etică cu care se confruntă societatea românească.

Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) funcţionează în cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, fiind primul centru de cercetare din România dedicat acestui domeniu. Principalul său scop este cercetarea eticii în general, şi a eticilor aplicate în particular (etica mass-media, etica în afaceri, etica în PR, etica cercetării, etica universitară ş.a.m.d.). Prin intermediul activităţilor sale (e.g., programe de studii academice, workshop-uri, conferinţe publice, simpozioane naţionale şi internaţionale, dezbateri publice şi întâlniri pentru discuţii şi schimb de opinii), Centrul promovează o cercetare continuă şi dezbaterile publice privind chestiuni etice relevante contextului internaţional şi românesc.

Reuniunea din această săptămână îl are ca invitat pe Laurentiu Staicu, profesor la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, fost director al Colegiului Pro şi trainer în cadrul programului de formare a Ofiţerilor de Etică şi Conformitate (www.ethics-compliance.eu). El va vorbi despre consultanţă şi consiliere în leadership şi va încerca să aducă în dezbatere ideea de „leadership întelept”, un concept nou pentru mediul economic romanesc. Totodată, va arăta cum ajută leadershipul întelept la ieşirea din criză şi ce înseamnă să fii lider moral. Ceea ce o deosebeşte de alte conferinţe este tocmai transferul discursului raţional, bazat pe argumente, într-un spaţiu de dezbatere despre care se crede în mod obişnuit că este rezervat exclusiv trăirilor şi impulsurilor de moment, sentimentelor morale individuale şi al bunului simţ.

”Conferinţele Publice de Etică Aplicată” reprezintă un proiect nou al CCEA. Această serie de conferinţe săptămânale se adresează în egală măsură tinerilor şi persoanelor care au deja formată o opinie solidă despre ce este bine şi ce este rău în societate, în profesii sau organizaţii. Obiectivul principal al ”Conferinţelor Publice de Etică Aplicată” este acela de a forma curente de opinie care să ducă la un progres moral în societatea românească şi doar în subsidiar a promova etica şi aplicările ei la diverse segmente ale vieţii publice. Pe de altă parte, aceste reuniuni se doresc a fi şi o platformă de comunicare pentru cei care în mod activ se angajează în cercetări pe teme de etică de interes general.

Locul de desfăşurare:
Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti, 21 mai 2010, orele 14.00.
Splaiul Independenţei nr. 204, Bucureşti

Despre Smart Solutions & Support

Pentru informaţii suplimentare privind serviciile Smart Solutions & Support, vă rugăm să accesaţi: www.omnitraining.ro
Violeta Toma
Project Communication Officer

Tel/Fax: (021)-3130806
E-mail: violeta.toma@omnisolutions.ro
Web: http://www.etica-aplicata.ro/dezbateri/

eco@omnisolutions.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/smart-solutions-support/centrul-de-cercetare-in-etica-aplicata-va-invita-la-conferinta-wise-leadership-intr-un-mediu-de-criza-reflectii-pe-marginea-unui-film