Tehnologia NVIDIA CUDA accelerează aplicaţia Nero Move it

BUCURESTI - 6 martie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Nero Move it foloseşte arhitectura NVIDIA CUDA pentru accelerarea timpului de codare video pe unitatea de procesare vizuală (GPU)

CeBIT 2009, Hannovra, Germania (5 Martie, 2009) -- NVIDIA® Corporation, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunţă că Nero a adoptat arhitectura de procesare paralelă NVIDIA® CUDA™ pentru accelerarea celei mai noi aplicaţii Move it, lansată în cadrul târgului CeBIT. Disponibilă din luna aprilie ca actualizare a aplicaţiei curente Nero Move it, versiunea nouă îmbunătăţeşte timpul de codare video şi reduce sarcina alocată procesorului CPU. Folosind tehnologia CUDA pentru a beneficia de puterea de procesare intens paralelă a unităţilor de procesare vizuală NVIDIA, Nero Move it optimizează timpul de codare a unui fişier video HD pentru iPod de la câteva ore la câteva minute. Chiar şi mai mult timp poate fi salvat dacă se codează în formatul standard de înaltă definiţie H.264.



“Nero Move it este conceput pentru utilizatorii care au nevoie de o aplicaţie cu ajutorul căreia pot converti rapid fişiere video, pe care le pot accesa de pe o varietate mare de dispozitive multimedia. Transferul sarcinilor de procesare video de pe CPU pe unitatea de procesare vizuală GPU le permite utilizatorilor să efectueze codarea fişierelor video într-o fracţiune din timpul normal de procesare,” a declarat Michael Steele, general manager al Visual Consumer Solutions din cadrul NVIDIA. “Utilizatorii vor să interacţioneze acum cu tehnologia într-o manieră mai naturală şi mai intuitivă. Fie că e vorba de editarea foto, codarea video sau rularea graficii 3D, unitatea de procesare vizuală este procesorul ideal pentru cea mai bună experienţă.”



Tehnologia folosită de Nero Move it le permite chiar şi utilizatorilor mai puţin tehnici să codeze uşor fişiere audio, video şi foto într-o varietate mare de formate, pentru rularea pe mai multe dispozitive portabile. Aplicaţia Nero Move it este concepută pentru transferul fişierelor între PC-uri, telefoane mobile, şi dispozitive precum Apple® iPhone™ 3G, dispozitive iPod®, camere digitale, camere video, console PlayStation® Portable (PSP) şi site-uri web de social networking.



'Nero Move it le permite utilizatorilor să controleze toate fişierele video, audio şi foto. Datorită tehnologiei NVIDIA CUDA, prin care timpul de codare a fost redus în mod considerabil,, utilizatorii pot transfera acum mult mai rapid fişierele între dispozitivele portabile,' a declarat Charly Lippoth, Chief Technology Officer, Nero AG. “În plus, utilizatorii Nero Move it pot transfera conţinut multimedia către sute de dispozitive compatibile.“



Aplicaţia Nero Move it este disponibilă în prezent la un preţ estimat de 49,99 euro şi poate fi descărcată de pe magazinul Nero online. Versiunea bazată pe tehnologia NVIDA CUDA va fi disponibilă din luna aprilie 2009. Pentru mai multe informaţii legate de aplicaţia Nero Move it şi alte produse Nero, vă rugăm să vizitaţi www.nero.com.

Despre Nero

Nero, compania dezvoltatoare a tehnologiei “liquid media”, permite crearea şi distribuirea conţinutului mutimedia oriune, oricând şi pe orice dispozitiv. Compania le oferă utilizatorilor libertatea de a crea şi rula muzică, fotografii si filme indiferent de formatul fişierelor, datorită abordării neutre în ceea ce priveşte crearea unor noi soluţii tehnologice. Peste 300 de milioane de aplicaţii Nero sunt folosite în prezent acasă, pe drum sau la birou. De asemenea, Nero le oferă partenerilor strategici aplicaţii profesionale, codec-uri, unelte, kit-uri de dezvoltare şi interfeţe de programare pentru o varietate mare de platforme şi dispozitive. Produsele sunt disponibile la nivel mondial prin reţeaua producătorilor hardware, partenerilor internaţionali, retailerilor, şi direct prin Nero Online Shop, la adresa www.nero.com. Nero are sediul în Karlsbad, Germania şi are birouri regionale în Glendale, California, SUA; Yokohama, Japonia; şi centre de dezvoltare în Karlsbad, Germania şi Hangzhou, China.

Despre SMARTPOINT CONSULTING SRL

Despre NVIDIA

NVIDIA (Nasdaq: NVDA) este liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală şi compania care a inventat unitatea de procesare grafică (GPU), un procesor foarte performant care generează o grafică uimitoare pentru staţiile de lucru, computerele personale, consolele de jocuri şi dispozitivele mobile. NVIDIA deserveşte atât industria de divertisment şi segmentul utilizatorilor individuali prin produsele sale GeForce®, cât şi segmentul profesional, de design şi vizualizare prin produsele sale Quadro™ şi domeniul foarte performant de procesare cu ajutorul produselor sale Tesla™. NVIDIA are sediul în Santa Clara, California şi are birouri în Asia, Europa şi America.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.nvidia.co.uk.


Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/smartpoint/tehnologia-nvidia-cuda-accelereaza-aplicatia-nero-move-it