SOS Satele Copiilor Romania va inaugura cel de-al treilea program, SOS Satul Copiilor Hemeius

Bacau - 19 octombrie 2011

Comunicat tip General in ONG, Social, CSR

Joi, 20 octombrie, SOS Satele Copiilor Romania va inaugura cel de-al treilea program, SOS Satul Copiilor Hemeius, ce se desfasoara in localitatea Hemeius, judetul Bacau.

 Ne bucuram sa fim astazi, aici, la inaugurarea unui nou Program SOS Satele Copiilor Romania, pentru ca acest eveniment reprezinta certitudinea ca 40 de copii vor beneficia de iubirea si grija unei familii. Totodata, ne bucuram ca putem oferi servicii de consiliere si sprijin si comunitatii in care am deschis acest program, prin Proiectul de Intarire a Familiei Hemeius. Le multumim autoritatilor locale pentru implicarea si sprijinul acordat in tot acest demers. 

Michael Poeltl - Continental Director, SOS Kinderdorf International

SOS Satele Copiilor Romania, membra a SOS Kinderdorf International, va inaugura un nou program in cea de-a treia locatie din tara. In cadrul programului isi vor desfasura activitatile SOS Satul Copiilor Hemeius si SOS Proiectul de Intarire a Familiei. La acest eveniment vor participa toti copiii beneficiari din proiectele implementate de asociatie in judetul Bacau cat si angajatii acesteia.

 

Printre invitatii de onoare ai evenimentului se vor numara reprezentantii SOS Kinderdorf International – dl Michael Poeltl – Director Continental, Excelenta Sa dr. Michael Schwarzinger – Ambasadorul Austriei in Romania, dl Mihai Negut -  Presedintele Asociatiei, oficialitati ai comunitatii locale si judetene - Constantin Mihaila -  Primarul comunei Hemeius si Constantin Scripat - Prefectul Bacaului. La eveniment vor participa si reprezentanti ai companiilor care au sustinut finalizarea lucrarilor de constructie – Nortek, Tegola – si dotarea caselor noi – Dr Oetker, Roweni, Bosch -  dar si cei care au sustinut organizarea evenimentului – Tymbark si Cristalex, precum si reprezentanti ai altor organizatii partenere.

 

Cei mai importanti finantatori externi au fost Child Development Trust Olanda cu implicarea directa a dl. J. F. J. Van Veggel si SOS Kinderdorf International. Partener oficial al deschiderii este Dr. Oetker in urma parteneriatul  « Noi sprijinim familia » care are la baza valorile traditionale si interesul comun in sprijinirea familiilor.

 

Cu ocazia deschiderii oficiale a Programului SOS Satul Copiilor Hemeius, copiii se vor bucura de jocurile special pregatite de echipa Masinii cu Jucarii, proiect al SOS Satele Copiilor Romania finantat de Fundatia Vodafone. Nu vor lipsi nici momentele speciale pentru invitati: vizitarea caselor familiale si a expozitiei de obiecte realizate de copiii si Mamele SOS si momentele artistice pregatite de copii si de prietenii acestora.

Despre SOS Satul Copiilor Hemeius

In anul 2006, SOS Satele Copiilor Romania si-a extins proiectele si in cea de-a treia regiune, Moldova, prin preluarea proiectului Poiana Florilor al organizatiei Child Development Trust infiintat in anul 1997 cu sprijinul lui J. F. J. Van Veggel. Situat in nordul municipiului Bacau, pe valea Bistritei, in apropiere de Parcul Dendrologic Lilieci, SOS Satul Copiilor Hemeius ofera acum copiilor un spatiu generos si echilibrat, in care sa creasca si sa se dezvolte armonios. Prin finalizarea noilor case, satul a ajuns la capacitate maxima, va putea oferi o familie iubitoare pentru 40 de copii.

Proiectul de Intarire a Familiei Hemeius a fost infiintat in anul 2007 si ofera servicii copiilor din familii defavorizate si marginalizate social. In acest moment, de serviciile de consiliere beneficiaza 320 de copii si familiile acestora, precum si cele cinci comunitati din judetul Bacau in care Proiectul de Intarire a Familiei isi desfasoara activitatea.

 

Despre SOS-Satele Copiilor Romania

SOS Satele Copiilor Romania ocroteste si sprijina astazi peste 1000 de copii in dificultate, care au pierdut sau risca sa piarda ingrijirea familiei lor biologice. De 60 de ani in lume si de 20 de ani in Romania, intervenim oriunde exista un copil si o nevoie, oferind sprijinul nostru. Organizatia SOS Satele Copiilor Romania este membra a SOS Kinderdorf International, retea caritabila prezenta in 132 de tari ale lumii.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sos-satele-copiilor-romania/sos-satele-copiilor-romania-va-inaugura-cel-de-al-treilea-program-sos-satul-copiilor-hemeius