Noua metoda de tratare a cancerului de prostata prin criogenie

BUCURESTI - 26 octombrie 2006

Comunicat tip General in Sanatate

Noua metoda de tratare a cancerului de prostata prin criogenie a fost aplicata cu succes şi la Spitalul Euroclinic Bucureşti



Bucureşti, 20 octombrie 2006: La Spitalul Euroclinic din Bucureşti s-a aplicat, pentru a doua oară în România, metoda de tratare a cancerului de prostată folosind procedeul de distrugere a tumorii prin criogenie.

Procedeul de distrugere a tumorii prin criogenie a fost aplicat, în premiera în Europa de Est pe data de 27 septembrie, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. Terapia prin criogenie presupune utilizarea unei aparaturi performante şi a fost aplicata în România de către o echipă medicală compusă din Prof. Dr. Ullrich Witzsch (Spitalul Nord West Frankfurt), Prof. Dr. Mihai Lucan (ICUTR Cluj), Dr. Lucan Valerian (ICUTR Cluj), Dr. Adrian Bărbos (ICUTR Cluj) şi asistent Vlăzan Mariana (ICUTR Cluj). Procedeul are la bazǎ îngheţarea tumorii la minus 195 de grade. Aceasta se dezgheaţa, procesul provocând îndepartarea tumorii. Permeabilitatea membranei celulare este alterata, iar tumora se distruge.

“Utilizarea antigenului specific prostatei (PSA) ca metodă de diagnostic precoce a cancerului de prostată permite diagnosticarea multor pacienţi în faza asimptomatică” a declarat Prof. Dr. Mihai Lucan.
“Nu e logic şi nici benefic pentru un pacient fara nici un simptom clinic să-i oferi de la început ca alternativă terapeutică o operaţie delabrantă, cu risc de incontinenţa urinară şi impotenţă foarte semnificative” a adaugat acesta.

Cele două tipuri de tratament minim invazive, care au dat rezultate corespunzătoare, la ora actuală, sunt: brahiterapia prostatică (metodă de tratament radioterapică, ce presupune inserarea în prostată a unor seminţe radioactive, care rămân în prostată permanent sau temporar, demonstrata pentru prima data în România la Institutul Oncologic Cluj, de către o echipă de medici din Statele Unite) şi crioterapia, ce presupune utilizarea frigului extrem pentru distrugerea cancerului.

Aceste metode sunt comparativ mai scumpe decât tratamentul chirurgical clasic, dar selecţia pacienţilor cărora li se poate aplica este mult mai riguroasă, în funcţie de stadiul tumorii, gradul de anaplazie şi nivelul PSA (antigenul specific prostatei).

“Cred că trebuie să oferim aceste tratamente alternative şi pacienţilor noştri, mai ales că, anual, aproximativ 60 de pacienţi care au cancer de prostată în stadii iniţiale, pleacă în Germania, Austria, Franţa şi Italia, pentru a face aceste tratamente, la preţuri mult mai mari, între 11.000 şi 15.000 de euro pentru un tratament cu seminţe radioactive sau Cryoterapie” adaugă Prof. Dr. Mihai Lucan.

Datorită progresului tehnologic actual (supravegherea ecografică continuă şi controlul spaţial al zonelor de crioterapie), utilizarea Argonului pentru procesul de îngheţare (până la – 1900) şi a Heliului pentru încălzirea rapidă, zonele terapeutice pot fi foarte atent controlate şi efectele negative asupra organelor din jur (vezica, rect, uretra) sunt minime. În acelaşi timp, rezultatul oncologic, respectiv distrugerea cancerului intraprostatic, este foarte eficient, echivalent cu terapia chirugicală deschisă, pe aceeaşi perioadă de timp.

Procedeul de distrugere a cancerului de prostată prin criogenie are riscuri mult reduse, intervenţia nefiind sângerândă, deschisă şi mai ales nu produce modificări funcţionale semnificative, cum fac tehnicile clasice, zona canceroasă fiind singura distrusă. Funcţia sexuală şi chiar cea reproductivă pot fi păstrate, iar vindecarea are o rată foarte mare, într-un timp foarte scurt.

În cazul operaţiei de la Cluj, pacienţi au fost externaţi dupa operaţie în 24 de ore, cu afectare minimă a stării funcţionale a aparatului urinar.

Parteneri:
Spitalul Euroclinic Bucureşti unde a fost aplicat acest procedeu este primul spital general privat din Romania, care are dotarea şi infrastructura necesara pentru efectuarea în sistem privat a unor astfel de intervenţii performante.
Spitalul Euroclinic este piesa de rezistenţa a reţelei de sanatate Medisystem, care include, în prezent, un numar de 36 centre medicale, 8 cabinete medicale individuale, primul spital general privat -Euroclinic şi 600 medicii în întreaga reţea, toate accesibile prin intermediul Centrului de Coordonare.

Telefon Euroclinic 021 200 68 00
Telefon Centrul de Coordonare Medisystem 9677

TARUS Media - member of TARUS Group este o agenţie de publicitate care ofera servicii integrate de comunicare, advertising şi este editorul publicaţiei British Medical Journal – ediţia în limba româna. Serviciile de advertising oferite de TARUS Media sunt completate de lucrari de specialitate din domeniul medical. Agenţia face parte din TARUS Group alaturi de FARMACEUTICA REMEDIA S.A., companie de distribuţie şi marketing de produse farmaceutice pe piata romaneasca.

Despre TARUS MEDIA

Procedeul de distrugere a cancerului de prostată prin criogenie are riscuri mult reduse, intervenţia nefiind sângerândă, deschisă şi mai ales nu produce modificări funcţionale semnificative, cum fac tehnicile clasice, zona canceroasă fiind singura distrusă. Funcţia sexuală şi chiar cea reproductivă pot fi păstrate, iar vindecarea are o rată foarte mare, într-un timp foarte scurt.
Pentru detalii suplimentare, persoane de contact:
Florina FELECAN, tel: +0264 591827, e-mail: Florina.Felecan@renaltransplant.ro;
Liviu CONSTANTIN, tel:+0213210190, e-mail: liviu.constantin@vtarus.ro


liviu.constantin@vtarus.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/tarus-media/noua-metoda-de-tratare-a-cancerului-de-prostata-prin-criogenie