COMUNICAT DE PRESA

BUCURESTI - 28 martie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

In Memorandumul Economiei Romanesti lansat in noiembrie 2004, UGIR-1903 atragea atentia asupra faptului ca Romania este marcata de un deficit cronic de competitivitate, situindu-se in 2003, la nivelul anului 1980.

COMUNICAT DE PRESA

Managementul defectuos al gestionarii intereselor economiei nationale in ultimii 15 ani s-a manifestat atat prin erori de guvernare, cat si prin imixtiunea statului, a politicului, in procesul de maturizare institutionala a patronatului din Romania.
Excesul reglementativ al statului si erorile de gestiune a potentialului de dezvoltare si modernizare a economiei se regasesc si in recenta hotarare a guvernului de majorare a pretului la utilitati incepand cu 1 aprilie 2005. Dat fiind consecintele grave asupra evolutiei economiei romanesti, este imposibil de admis ca guvernul face farse cu prilejul zilei de 1 aprilie. Pentru a analiza la rece cat nu este prea tarziu, am transmis Primului Ministru si Ministrului economiei un studiu privind impactul modificarii preturilor.

Pentru a evalua consecintele asupra competitivitatii principalelor ramuri economice romanesti ale cresterii preturilor la utilitati de la 1 aprilie 2005, UGIR-1903 a comandat un studiu de impact Grupului de Economie Aplicata (GEA). Principalele concluzii ale studiului ,,Impactul Modificarii preturilor la utilitati asupra firmelor romanesti” realizat de GEA la comanda UGIR-1903 sunt:
-Industria prelucratoare îsi va diminua valoarea adaugata bruta cu 4,3 %, iar cele mai afectate ramuri industriale sunt: chimie si fibre sintetice (-11,6%), metalurgie si siderurgie (-7,8%), materiale de constructii (-3,11%).
-Intreaga economie nationala are de pierdut, cu exceptia celor trei ramuri de productie si distributie de utilitati (energia electrica, termica si gaze) care vor avea cresterii de valoare adaugata de 2,3%.
-Romania are cea mai energofaga economie europeana. Conform raportului ,,Romania si Agenda Lisabona” (2004) Romania consuma 1164 kg de combustibil la 1000 euro pe PIB, iar in Uniunea Europeana consumul se inscrie intr-o marja de la 125 kg (Danemarca), la 341 kg combustibil la 1000 euro de PIB (Slovacia).
-Un spor inflationist estimat la 5,8% care va contribui la posibila ratare a tintei de inflatie de 7% pe an.
-Erorile de management, coruptia semnalata de presa de-a lungul anilor, intarzierile in liberalizarea preturilor in sectorul de stat al industriei de utilitati – cum a fost cazul pana de curand – sunt suportate acum de celelalte ramuri ale economiei nationale.

Confederatiile patronale UGIR-1903 si UNPR apreciaza ca aceste cresteri de preturi la utilitati au un impact negativ mult mai profund asupra intregii societati romanesti:
-Reflecta un management defectuos al sectorului energetic, cheltuirea iresponsabila a banului public.
-Va genera schimbarea ponderii ramurilor in economia romaneasca prin restrangerea activitatii industriei chimice, metalurgiei si industriei materialelor de constructii.
-Creste artificial rentabilitatea sectorului energetic, sacrificand celelalte ramuri si nivelul de trai al populatiei.
-Reflecta slaba capacitate de negociere a statului cu institutiile internationale.
-Solutiile necesare de corectie nu s-au realizat pe baza consultarii cu reprezentantii mediului de afaceri.
Aceasta masura reflecta si interventia toxica a statului in miscarea patronala. Statul pune corpul patronal din sectorul productiei si distributiei de energie electrica, termica si gaze, impotriva corpului patronal din industriile consumatoare de utilitati. Erorile de decizie economica sunt cu atat mai grave cu cat statul se amesteca brutal, ilegal in viata interna a patronatelor, infiinteaza confederatii patronale, incearca sa dizolve confederatii patronale viabile existente si sa transfere mecanismul de decizie patronala spre grupuri de interese agreate.

UGIR-1903 si UNPR considera ca institutia patronala din Romania este suficient de puternica pentru a rezista acestei tendinte periculoase si ca este capabila sa propuna si sa impuna o strategie proprie de dezvoltare a societatii romanesti.

UGIR-1903 va elabora AGENDA ROMANIA, strategia patronala a evolutiei Romaniei in urmatorii 10 ani, care sa vizeze cresterea competitivitatii economiei peste media europeana. AGENDA ROMANIA va fi racordata cu viziunea exprimata prin AGENDA LISABONA si va viza restructurarea economiei romanesti si a politicilor monetare numai in raport cu interesele dezvoltarii societatii romanesti.

Fata de aceasta stare de lucruri, UGIR-903 propune urmatoarele masuri:

-Amanarea cu trei luni a hotararii de majorare a preturilor la utilitati. In caz contrar, vom actiona in instanta institutiile responsabile pentru introducerea acestei masuri
-Constituirea unui consiliu consultativ in cadrul comisiei de dialog social de la Ministerul Economiei si Comertului care sa elaboreze o analiza a pietei de energie si a impactului majorarii pretului la utilitati asupra celorlalte ramuri economice;
-Creerea unui Consiliu Patronal National de reprezentare care sa reuneasca toate confederatiile patronale existente in prezent in Romania.
-Promulgarea modificarilor Legii Patonatelor propuse de UGIR-1903.

La conferinta de presa au participat domnul Marian Milut, presedintele Uniunii Nationale a Patronatului Roman, domnul Ioan Cezar Coraci, Vicepresedinte UGIR-1903 si Presedinte FEPACHIM si Stelian Dorobantu, director general al UGIR-1903.



BIROUL DE PRESA UGIR-1903

Despre Uniunea Nationala a Patronatului Roman

DESPRE UNPR

UNPR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional. Este constituită din 11 patronate regionale cu patrimoniu propriu şi personalitate juridică. Din U.N.P.R. mai fac parte şi asociaţii profesionale din diverse domenii de activitate, reprezentând ramuri şi subramuri ale economiei naţionale.
Pe plan internaţional, UNPReste membru partener a Confederatiei Constructorilor din Europa (European Builders Confederation) şi membră a Uniunii Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din cadrul Partidului Popular European (SME Union of EPP), una dintre cele mai importante organizaţii ale IMM-urilor din Uniunea Europeană. De asemenea, UNPR este reprezentată de un delegat permanent la Bruxelles, care păstrează legătura cu toate patronatele din ţările membre ale Uniunii Europene.

Andrei Chirica,
asistent de relatii publice UNPR
andreic@romerica.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/uniunea-nationala-a-patronatului-roman/comunicat-de-presa232