Aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti

BUCURESTI - 24 noiembrie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Pentru a marca cei 150 de ani de existenţă, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti organizează o ceremonie aniversară, pe data de 25 noiembrie, şi un simpozion cu tema „Provocări şi perspective ale învăţământului juridic”, pe data de 26 noiembrie 2009. Ambele manifestări vor avea loc în Palatul Facultăţii de Drept.
De asemenea, cu acest prilej, îi va fi acordat Domnului Vassilios Skouris, Preşedintele Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.

Aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti

La 25 noiembrie 2009 se împlinesc 150 de ani de la data la care Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul nr. 519, prin care a fost creată Facultatea de Drept din Bucureşti, ca instituţie independentă, şi a fost numit primul ei decan, Constantin Bosianu.

Înfiinţarea Facultăţii de Drept a premers cu cinci ani crearea Universităţii din Bucureşti, prin Decretul nr. 765 din 16 iulie 1864, semnat de acelaşi domnitor şi care a reunit trei facultăţi preexistente: Facultatea de Drept, Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe.
În cei 150 de ani de existenţă, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti s-a dovedit a fi cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior juridic din România, profesorii şi absolvenţii săi contribuind în mod esenţial la aşezarea pe baze juridice solide a statului român modern, la evoluţia şi consolidarea sa democratică, la dezvoltarea ştiinţei şi culturii juridice şi la îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional.

Cadrele didactice ale facultăţii şi cei care s-au format ca jurişti urmând cursurile acesteia au fost recunoscuţi întotdeauna ca jurişti de elită, pe plan naţional şi internaţional, fiind cooptaţi, începând de la 1864 şi până astăzi, în colectivele de redactare a unora din cele mai importante acte normative: Constituţiile României, Codurile civil, penal, de procedură civilă şi de procedură penală, ca şi alte legi importante din sistemul juridic românesc.

Aptitudinea Facultăţii de Drept de a forma personalităţi cu anvergură culturală şi ştiinţifică naţională şi internaţională a fost cu prisosinţă dovedită de faptul că 56 de foşti profesori sau studenţi ai facultăţii au devenit membri ai Academiei Române.

În acelaşi timp, profesorii şi studenţii facultăţii noastre au fost, în întreaga istorie modernă şi contemporană a României, implicaţi activ în viaţa cetăţii, unii dintre ei ocupând înalte demnităţi în toate cele trei puteri ale statului: preşedinţi sau simpli membri ai Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, prim-miniştri, miniştri, secretari de stat, preşedinţi ai Instanţei Supreme sau magistraţi ai acesteia, membri ai Curţii Constituţionale sau ai Curţii de Conturi. De asemenea, judecătorii români de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene de la Luxembourg sunt profesorii Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, şi anume Domnul Corneliu Bîrsan şi Doamna Camelia Toader.

Rolul fundamental de valoroasă instituţie de învăţământ superior şi de cercetare ştiinţifică al Facultăţii de Drept este recunoscut astăzi nu numai în ţară, ci şi în lume – prin forme de colaborare cu universităţi şi instituţii de prestigiu din străinătate –, obligându-i pe profesorii şi studenţii săi să onoreze tradiţia sa de un secol şi jumătate, contribuind la progresul societăţii româneşti şi la integrarea României în Uniunea Europeană.

*
Pentru a marca cei 150 de ani de existenţă, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti organizează o ceremonie aniversară, pe data de 25 noiembrie, şi un simpozion cu tema „Provocări şi perspective ale învăţământului juridic”, pe data de 26 noiembrie 2009. Ambele manifestări vor avea loc în Palatul Facultăţii de Drept.
De asemenea, cu acest prilej, îi va fi acordat Domnului Vassilios Skouris, Preşedintele Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.
La aceste manifestări vor participa, ca invitaţi, Preşedintele României – Domnul Traian Băsescu, Preşedintele Senatului – Domnul Mircea Geoană, Preşedintele Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene – Domnul Vassilios Skouris, Domnul Dorin Chirtoacă – Primarul Chişinăului (absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti), reprezentanţi de prim rang ai Curţii Constituţionale, ai Consiliului Legislativ, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Ministerului Justiţiei, ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi ai organizaţiilor şi structurilor asociative profesionale, cum sunt Uniunea Naţională a Barourilor din România, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Uniunea Juriştilor din România. De asemenea, vor fi de faţă reprezentanţi ai învăţământului juridic (foşti preşedinţi de universităţi, decani, prodecani, cadre didactice) din România (Cluj, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara) şi din Republica Moldova (Chişinău şi Bălţi), dar şi din Franţa, Spania, Italia, Germania, Austria, Republica Cehă, Statele Unite ale Americii şi Tunisia.

Despre Universitatea din Bucuresti

Programul detaliat al manifestărilor il puteti accesa la adresa: http://www.drept.unibuc.ro/Miercuri-25-noiembrie-2009-s206-ro.htm
Anca Goga
Biroul de Relatii Publice al Universitatii din Bucuresti
021.3077325
pr@unibuc.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/universitatea-din-bucuresti/aniversarea-a-150-de-ani-de-la-infiintarea-facultatii-de-drept-a-universitatii-din-bucuresti