Comunicat seminar de informare „Investiţie în resurse umane, mai multe şanse la ocupare - INVEST“ ID 130448

BUCURESTI - 29 aprilie 2015

Comunicat tip General in Social

Austromed Holding SRL, în parteneriat cu bit education & consulting România SRL şi expertul transnaţional bit management Beratung GmbH, va organiza marţi, 28 aprilie 2015, de la ora 14.00, în localitatea Târgovişte, jud. Dâmboviţa, la Universitatea Valahia‚ ”Corp K”, Str. Maior Ion Alexandrescu nr. 39, seminarul de informare privind stadiul de implementare al proiectului „Investiţie în resurse umane, mai multe şanse la ocupare - INVEST“. Proiectul, în valoare totală de 13.299.444,15 lei, este o aplicaţie a strategiei Uniunii Europene de integrare profesională şi îmbunătăţire durabilă a nivelului de trai al persoanelor defavorizate şi se desfăşoară în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cu finanţare nerambursabilă din Fondul Social European.

Obiectivul general al proiectului răspunde cerințelor pieței muncii din România, vizează facilitarea integrării ocupaționale, deschizând grupului ţintă participant perspectiva unui loc de muncă atractiv și durabil, capabil să îi asigure un venit decent. În acest scop, parteneriatul condus de Austromed Holding a efectuat cursuri de calificare în profesii cu înaltă valoare socială, aflate în expansiune în România şi cu mare căutare în ţări dezvoltate ale Uniunii Europene: „îngrijitoare bolnavi la domiciliu” și îngrijitoare bătrâni la domiciliu”, „baby sitter” și „barman”.

În cadrul evenimentului va fi prezentat calendarul cursurilor de „competenţe antreprenoriale” şi cele de „competenţe informatice”, ce urmează să înceapă în cursul lunii mai 2015. Competenţele însușite în cadrul cursurilor de antreprenoriat pot fi aprofundate prin sesiuni suplimentare de consultanţă, la finele cărora va avea loc un concurs cu premii pentru cele mai bune 67 de planuri de afaceri.

Cursanţii beneficiază de subvenţii pe toată perioada prezenţei la curs şi de premii financiare la absolvirea sesiunilor de antreprenoriat, de posibilitatea de a lucra cu formatori cu simț practic, cu experiențe acumulate atât în România, cât și în țări precum Austria și Germania, ca urmare, de creșterea șanselor de ocupare a unui loc de muncă în străinătate.

Un garant al seriozităţii şi calităţii parteneriatului condus de Austromed Holding SRL, îl reprezintă competenţa şi experienţa partenerului transnaţional, recunoscute în întreaga Uniune Europeană. Participarea la cursurile girate de reputaţia partenerului transnaţional sporeşte încrederea angajatorilor şi diversifică şansele cursanţilor de a se angaja în meseriile învăţate în cadrul proiectului, atât în România cât şi în alte țări ale Uniunii Europene.

Date de contact pentru informaţii suplimentare:

Alexandru Lăpușan, manager de proiect

Austromed Holding SRL

Tel: 0732 33 88 77

e-mail: 130448-manager@austromed.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/whizz-communication-srl/comunicat-seminar-de-informare-investitie-in-resurse-umane-mai-multe-sanse-la-ocupare-invest-id-130448