Dragos Cabat, despre cele doua Romanii si investitiile straine

BUCURESTI - 3 octombrie 2019

Comunicat tip General in Administratie Publica, Afaceri, Banci / Asigurari

Capitalul strain si fondurile europene sunt cele mai ‘ieftine’ surse pentru impulsionarea investitiilor din Romania, pentru ca nu consuma bani de la bugetul de stat.

ISD

ISD

Daca in cazul fondurilor europene putem spune ca procedurile sunt greoaie si este nevoie de proiecte viabile si contact cu autoritatile (romane si europene), investitorii straini detin atat banii, cat si expertiza si dorinta de a produce in Romania. Ce gasesc in Romania? De ce vin in anumite zone din tara? De ce nu vin mai multi?

Raportul publicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) impreuna cu Institutul National de Statistica (INS) arata clar ca din cei peste 81 de miliarde de euro investiti in Romania in ultimii 30 de ani, peste 49 de miliarde (reprezentand 60,7% din suma totala) au fost investiti in companii care au sediul central in Bucuresti si Ilfov. Brasov, Cluj, Constanta, Sibiu, Mures, Arges si Arad sunt alte judete care au atras cel putin un miliard de euro in investitii straine. La polul opus, in Gorj, investitia straina in ultimii 30 de ani (cumulat, nu medie anuala!) a fost de numai 3 milioane euro, iar in Mehedinti 16 milioane. Moldova si zonele de Sud-Est si Sud-Vest din Muntenia au atras cu totul sub 10% din totalul investitiilor straine din Romania.

Infrastructura, existenta unor firme importante inainte de 1989 (vezi cazul Dacia, Sidex, Compa, Oltcit, Alro) care si-au gasit cumparatori straini, forta de munca suficienta si calificata, dar si politicieni deschisi catre investitii la nivel local sunt toate motive pentru care strainii au investit in unele zone din Romania si nu in altele.

Exista asadar cel putin doua Romanii, daca nu trei sau mai multe. Este o constatare bazata atat pe date economice, cat si demografice. Din ‘prima Romanie’ fac parte un numar restrans de orase mari (si bogate), care s-ar putea integra fara probleme in UE si in zona euro si astazi: Bucuresti, Cluj, Oradea, Brasov, Timisoara, Sibiu, Iasi, Constanta – cititorul are libertatea sa scoata sau sa adauge cateva localitati, nu am pretentia ca lista mea este una de necontestat. Nu inseamna ca in aceste orase toata lumea traieste bine, dar standardul de viata este in mod clar unul cu mult mai ridicat decat in cealalta Romanie. Nici nu inseamna ca in aceste zone nu sunt probleme: infrastructura rutiera de exemplu este la fel de proasta peste tot; din acest punct de vedere, judetele din Vest sunt avantajate, pentru simplul fapt ca sunt mai aproape de granita cu Europa Centrala si implicit de autostrazi si cai ferate decente, totusi nu este de neglijat nici deschiderea catre investitiile straine a autoritatilor locale din aceasta parte a tarii.

A doua Romanie este mult mai intinsa geografic: practic intreaga tara in afara oraselor amintite. Este Romania ramasa in afara UE economic, din punct de vedere al mentalitatilor, al serviciilor, etc. Este si Romania – sursa celei de a treia Romanii: cea din exil. Cei 4,5 sau poate 5,5 milioane de emigranti (nu stim exact si nici nu vrem sa stim, desi ar fi important sa aflam cui se adreseaza cu adevarat investitiile publice si de la cine strangem banii aferenti, daca nu pentru alte motive) sunt raspanditi in toata Uniunea Europeana, ba chiar si in SUA sau Canada. Romanii din a treia Romanie traiesc cu siguranta mai bine decat cei din a doua Romanie (din punct de vedere material, nu neaparat si emotional) si spera la ajunga la standardul de viata mediu din tarile unde au ajuns. Apoi desigur, putem vorbi de Romania celor independenti financiar si cea a ‘asistatilor’, adica persoane ale caror sursa principala de venit este statul roman (fie ei pensionari, someri sau alte categorii).

Si astfel ajungem la intrebarea: de ce nu vin mai multi investitori straini in Romania?

In trecut vorbeam de factorii negativi: in principal infrastructura, dar si puterea redusa de cumparare a romanilor. Avantajul nostru era reprezentat de salariile mici (nu este un avantaj pe care sa ti-l doresti, in fapt, dar aceasta era situatia). In contextul fericit al aderarii la UE in 2007, investitorii straini au vazut mai degraba oportunitatile si mai putin greutatile investitiilor in Romania. Intre timp, infrastructura a ramas cam la fel.

Puterea de cumparare a crescut in ‘prima Romanie’, dar depinde de banii de la stat in rest. Iar forta de munca... s-a dus ea acolo unde locurile de munca sunt abundente si salariile mari. Si atunci, sansele ca investitiile straine sa ‘explodeze’ in anii urmatori sunt foarte reduse. Mai degraba, Romania se va afunda tot mai mult in conditia de ‘a doua Europa’.